International

Moscova susţine că Parisul a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească “un dialog cu Moscova pe tema ucraineană” fără a implica Kievul, într-un moment în care posibilitatea negocierilor de pace este din ce în ce mai discutată, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ţările occidentale, care încearcă să afişeze un front unit în sprijinul lor pentru Kiev, au spus în repetate rânduri că nu se poate lua nicio decizie cu privire la Ucraina pe la spatele acesteia.

“Nu voi intra în detalii, ca să nu dezamăgesc pe nimeni, dar în mai multe rânduri colegii noştri francezi au făcut apeluri prin canale confidenţiale: ‘Haideţi să ajutăm, să stabilim un dialog pe tema ucraineană’. În plus, fără Ucraina”, a declarat Serghei Lavrov la o conferinţă de presă.

“Pur şi simplu un dialog pe tema ucraineană, încălcând ceea ce Occidentul continuă să repete: ‘Niciun cuvânt despre Ucraina fără Ucraina'”, a adăugat el.

“Nu am refuzat”, a spus Lavrov, spunând că oficialii ruşi sunt “gata să asculte”.

Serghei Lavrov nu a indicat când au avut loc aceste presupuse contacte şi nici despre ce subiecte a fost vorba mai exact.

Franţa nu a reacţionat încă la aceste acuzaţii ruseşti.

Posibilitatea unor negocieri de pace pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, declanşat de asaltul rusesc din februarie 2022, este din ce în ce mai discutată, cu mai puţin de o lună înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Republicanul, care a fost deja preşedinte al SUA din 2017 până în 2021, a promis în mod repetat că va restabili pacea în Ucraina “în 24 de ore” şi a cerut o “încetare imediată a focului”, precum şi discuţii.

Dar neclaritatea din jurul planului său provoacă îngrijorare în Ucraina. În dificultate pe front şi foarte dependent de ajutorul occidental, Kievul se teme să nu fie forţat să ajungă la un acord nefavorabil.

Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat Occidentul să fie unit, la un summit la Bruxelles.

“Statele Unite şi Europa îl pot opri cu adevărat doar împreună pe (preşedintele rus Vladimir) Putin”, a spus el.

Joi, Serghei Lavrov a denunţat “comportamentul ambiguu” al Franţei faţă de conflictul ucrainean.

Unele ţări europene, inclusiv Franţa, au ridicat posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina pentru a se asigura că o posibilă încetare a focului este respectată.

Acest tip de declaraţie “nu ne încurajează să luăm în serios ceea ce se întâmplă la iniţiativa colegilor noştri francezi”, a spus Lavrov.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

27 de minute ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

29 de minute ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

30 de minute ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

4 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More