Categories: Politica

Moşteanu: Dacă negocierile pentru refacerea coaliţiei vor eşua, venim în faţa Parlamentului cu un guvern USR

USR va veni în faţa Parlamentului, la începutul săptămânii viitoare, cu un guvern aprobat în Comitetul Politic al partidului, în cazul în care vor eşua negocierile cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru refacerea coaliţiei de guvernare, a anunţat, joi, liderul deputaţilor formaţiunii, Ionuţ Moşteanu.

“Am convocat Comitetul Politic pentru duminică după-amiază. Comitetul politic este organismul statutar al USR, care decide intrarea la guvernare, deci aprobă programul de guvernare şi decide lista de miniştri. Prioritatea numărul unu a premierului desemnat Dacian Cioloş este refacerea coaliţiei de guvernare alături de PNL, UDMR şi cu sprijinul minorităţilor naţionale din Parlamentul României. Asta este prioritatea noastră, este prioritatea dânsului. Am spus în mod repetat de o lună şi ceva. Însă, în cazul în care negocierile, discuţiile eşuează în următoarele zile, trebuie să mergem înainte, România trebuie guvernată. Premierul desemnat Dacian Cioloş are acest mandat din partea preşedintelui României pentru a forma un guvern şi va veni cu el în faţa Parlamentului. (…) Dacă aceste negocieri vor eşua, vom veni în faţa Parlamentului cu un guvern aprobat de Comitetul politic, o listă de miniştri şi un program aprobat de Comitetul Politic la începutul săptămânii viitoare”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, potrivit Agerpres.

El a făcut un apel la responsabilitate din partea PNL.

“Ţara trebuie să fie guvernată de un guvern cu puteri depline şi pentru asta, din nou, fac un apel la responsabilitate. PNL nu a vrut să propună prim-ministru, PSD nu a vrut să propună prim-ministru. Ne-am asumat acest rol. Am venit cu o propunere de prim-ministru. Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloş pentru a forma un guvern şi mergem înainte”, a spus Moşteanu.

El a mai precizat că o nouă întâlnire a premierului desemnat Dacian Cioloş şi liderii PNL, UDMR şi minorităţile naţionale va avea loc vineri.

“Mâine va fi următoarea întâlnire între liderii partidelor, probabil undeva în jur de ora 14,00, pentru că PNL a cerut răgaz pentru a discuta în organele statutare şi a lua mandat pentru următorii paşi. Din informaţiile mele de la ora asta, vor avea o întâlnire mâine în jur de ora 11,00 cei de la PNL şi, apoi, cât de repede poate fi o nouă întâlnire între liderii partidelor. Noi suntem pregătiţi în orice moment să ne aşezăm la masă”, a adăugat Moşteanu.

Articole recente

Azomureş opreşte producţia de îngrăşăminte pentru agricultură din cauza preţului la energie

Cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, Azomureş din Târgu…

11 minute ago

Florin Cîţu ar dori ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani: Cred că e un lucru bun

Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a răspuns afirmativ la o întrebare care viza posibilitatea…

14 minute ago

România participă la Congresul Mondial al Petrolului din SUA

România participă la lucrările Congresului Mondial al Petrolului, care se desfăşoară la Houston, SUA, în…

16 minute ago

Eugen Lascu: Succesul financiar poate fi de multe ori apanajul unui moment; dacă nu ai forță de reziliență, nu reziști – video

Succesul antreprenorial înseamnă, în primul rând longevitate, de câți ani există acea companie, spune Eugen Lascu, managing…

o oră ago

Scenariile Omicron – de la speranță la consternare (eToro)

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu Varianta Omicron stârnește noi spaime într-o lume deja obosită după…

o oră ago

Cadourile de Crăciun – între tradiție și fiscalitate (EY)

Autori:  Simona Tudor, HR & Payroll Manager, Global Compliance and Reporting, EY România; Stela Andrei, Partener Asociat,…

2 ore ago