Update articol:

Moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Economiei – respinsă

Claudiu Nasui

Senatul a respins, marţi, moţiunea simplă intitulată “O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”, cu 55 de voturi ‘pentru’, 72 ‘împotrivă’ şi o abţinere.

Cei 41 de semnatari, senatori PSD, au solicitat prin acest demers demiterea “imediată” a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, potrivit Agerpres.

Votul a fost secret, cu bile.

Ministrul Economiei, Claudiu Nasui, a acuzat marti, in plenul Senatul, despre finantarea de catre minister in anii precedenti a participarii firmelor romanesti la târguri şi expoziţii internaţionale menite sa promoveze exporturile, ca cei mai mari beneficiari au fost „intermediarii” ale caror comisioane s-au inmultit cu 390%.

Liderul grupului liberal din Senat, Virgil Guran, a declarat marţi, în plen, că PNL va vota împotriva moţiunii simple împotriva ministrului Claudiu Năsui, exprimându-şi convingerea că aceasta nu va trece, pentru că nu în 70 de zile se construieşte “o ţară, un minister, o economie”.

“Ministrul Năsui este un ministru tânăr care doreşte să realizeze un lucru constructiv la minister. Eu cred că trebuie să-i dăm această încredere, să aibă sprijinul nostru şi să avem puţină răbdare. Nu în 70 de zile construim o ţară, un minister, o economie. Şi vă spun ceva, că vă văd nerăbdători să intraţi la guvernare: Aveţi de aşteptat. Alianţa PNL-USR-UDMR funcţionează. PNL va vota împotriva moţiunii şi sunt sigur că această moţiune nu o să treacă”, a precizat Guran, în cadrul dezbaterilor la moţiunea simplă “O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”.

Senatorul UDMR Lorant Antal i-a îndemnat marţi pe senatorii social-democraţi să-l lase pe ministrul Economiei, Claudiu Năsui, să îşi ducă “la bun sfârşit” planurile şi să fie întrebat despre îndeplinirea acestora la cel puţin un an de la învestire.

“Cred ca a venit timpul să începem să avem răbdare unul faţă de celălalt. A venit timpul să nu facem sport prin schimbări de guverne, schimbări de miniştri, schimbări de prim-miniştri, cum v-aţi obişnuit dumneavoastră. Domnul ministru Năsui a avut curajul să se uite în spatele lucrurilor. Asta este oare problema? Domnul ministru Năsui are curajul asumării şi curajul de a regândi lucruri”, a afirmat senatorul Lorant Antal, în plenul Senatului.

Senatorul PNL Alina Gorghiu le-a cerut marţi social democraţilor, în cadrul dezbaterii moţiunii simple “O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”, să-şi asume “analfabeţii, nişte golani care în sală huiduie şi nimeni nu-i pune la punct”.

 

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare