Update articol:

Mureş: Pompierii au evacuat 15 tone de îngrăşământ NPK din depozitele cuprinse de flăcări; incendiul este localizat

Pompier incendiu Sursa foto: Facebook

Peste 70 de pompieri militari au reuşit să localizeze, duminică, incendiul care a cuprins mai multe hale din Târgu Mureş, aceştia reuşind să evacueze şi o parte din materialele depozitate, printre care 15 tone de îngrăşământ NPK.

“Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de peste 1.500 mp, din interiorul depozitelor fiind evacuate o parte din materialele depozitate printre care şi 15 tone de îngrăşământ NPK. La faţa locului au acţionat tehnică şi personal din cadrul ISU Mureş cu sprijin din partea ISU Harghita, Sibiu, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, fiind operaţionalizate un total de 18 autospeciale cu un efectiv de peste 70 cadre militare. Incendiul este localizat, în aceste momente pompierii acţionând în continuare pentru identificarea şi lichidarea focarelor aprinse. Nu a fost necesară intervenţia echipajelor medicale”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş.

Incendiul a fost anunţat, duminică, în jurul orei 13,00, iar datorită degajărilor mari de fum a fost emis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru locuitorii din zonă.

Din primele informaţii, în interior se aflau depozitate echipamente electrice, autoturisme şi îngrăşăminte, iar pompierilor militari li s-au alăturat şi două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie