Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzElon Musk caută să-i liniştească pe angajaţii Tesla Inc. în timpul a ceea ce el a descris “un pic de vreme furtunoasă”, după ce acţiunile producătorului de vehicule electrice (EV) au scăzut cu peste 50% în doar trei luni, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
“Dacă citiţi ştirile, se simte ca Armagedon”, a spus Musk la o întâlnire cu angajaţii, transmisă pe platforma X. El a glumit că nu se poate uita la vreun post de televiziune fără să vadă o Tesla incendiată şi le-a transmis detractorilor: “Înţeleg că nu doriţi să cumpăraţi produsele noastre dar nu trebuie să le daţi foc. Este cam nerezonabil”.
Apoi Musk s-a referit din nou la posibilitatea ca maşinile Tesla să fie curând capabile de conducere autonomă. El a reiterat ceea ce anunţase din 2016, că în cele din urmă Tesla va fi un vehicul autonom.
“Ceea ce spun este ţineţi-vă de acţiunile voastre”, le-a spus Musk angajaţilor.
Înaintea deschiderii de vineri a şedinţei Bursei de la New York, acţiunile Tesla au scăzut cu 1,4%, la 233,06 dolari. Titlurile s-au prăbuşit de la nivelul record de 479,86 dolari înregistrat în 17 decembrie.
Protestatarii nemulţumiţi de rolul lui Musk în Administraţia Trump au incendiat staţii de încărcare, vehicule şi showroom-urile companiei din SUA şi Europa.
Săptămâna aceasta, Howard Lutnick, secretarul american pentru comerţ, a cerut ascultătorilor postului Fox News să cumpere acţiuni Tesla. “Nu vor mai fi niciodată atât de ieftine”, a spus Lutnick, încălcând în mod potenţial normele deontologice.
Într-o încercare de sprijin, Trump a participat săptămâna trecută la un eveniment de vânzări al Tesla la Casa Albă, unde a achiziţionat unul dintre vehiculele companiei.
Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a doua…
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…
India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…
Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…
Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…
This website uses cookies.
Read More