International

Nassim Taleb explică de ce economia globală este mai fragilă acum decât în 2007

Taleb anunță că primele semne de stres vor fi în domeniul imobiliar, după care vor urma acțiunile

Nassim Taleb, autorul bestsellerului “Lebăda Neagră” (“Black Swan”), explică, într-un interviu pentru Bloomberg News, de ce economia globală este mai fragilă acum decât în 2007.

El spune: “Pui novocaină pe cancer și ce se întâmplă? Pacientul va arăta mai bine, se va simți mai bine, dar la un moment plătește un preț mai mare”.

Și în timp ce datoria este distribuită în moduri diferite, “nu primești un prânz gratuit”, precizează el, citat de zerohedge.com.

Cu alte cuvinte, doar pentru că guvernele și bilanțurile corporative au acumulat majoritatea datoriei, nu înseamnă că aceasta este “fără risc”.

“Guvernele cred că pot împrumuta gratuit, dar au trebuit să împrumute foarte mult. Am împrumutat mai mult de 10 trilioane de dolari … și plătim 300 miliarde de dolari dobândă”, potrivit economistului.

Acest lucru a lăsat SUA și restul lumii pe vârful unei spirale periculoase descendente.

Taleb a adăugat: “Poți să intri într-o spirală. În mintea mea, asta se întâmplă atunci când guvernele trebuie să împrumute din ce în ce mai mult să plătească dobânzi – ca o schemă Madoff”.

Și odată ce începe această spirală, este incredibil de dificil să fie oprită.

“În momentul în care intrați în această fază, nu este nimic sănătos în privința asta din punct de vedere economic”, a mai precizat autorul.

Taleb susține că guvernul american a acumulat și datorii ascunse, care ar trebui să fie luate în considerare la total, una dintre ele fiind cheltuielile sociale, iar alta datoria studenților.

Și deși în trecut, crizele au fost menținute în economiile emergente, astăzi, economii dezvoltate precum Italia dau semne de presiune, guvernul populist sperând să extindă deficitul bugetar al țării, adăugând la ceea ce este deja a treia cea mai mare povară a datoriei în PIB în țările dezvoltate, notează siteul citat.

Revenind la băncile centrale și strategia lor de a preveni un colaps financiar complet, Taleb a subliniat că cea mai mare realizare a relaxării cantitative (QE) a fost transferul riscului de credit de la persoane către stat. Și odată cu începutul creșterii ratelor dobânzilor, cineva va trebui să plătească prețul.

Deși datoria nu este atât de concentrată cum a fost odată, primele semne de stres, conform lui Taleb, încep deja să se extindă în domeniul imobiliar, unde stresul care a apărut deja în piața de lux se va răspândi probabil.

Taleb spune că după imobiliare va cădea bursa de valori, precizând că acțiunile nu își pot menține evaluările ridicate atunci când ratele dobânzilor cresc.

Articole recente

Ministerul Finanțelor impune eficientizarea activității instituționale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică și analize lunare

Ministrul Finanţelor impune eficientizarea activităţii instituţionale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică şi analize…

25 de minute ago

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

o oră ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

o oră ago

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea…

o oră ago

Beijingul, iritat de întâlnirea din India între preşedintele ceh şi Dalai Lama

China a exprimat ''opoziţia sa fermă'' faţă de întâlnirea din India dintre preşedintele ceh Petr…

o oră ago

Phenianul respinge ideea unui dialog inter-coreean

Phenianul nu are "niciun motiv" de a relua dialogul diplomatic cu Seulul, a declarat luni…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More