Politica

Năsui – soluţii pentru scăderea deficitului, fără creşterea taxelor: Desfiinţarea pensiilor speciale şi a sinecurilor

Deputatul USR Claudiu Năsui susţine că există cinci soluţii pentru scăderea “problemelor Guvernului cu banii”, fără a fi crescute taxele, respectiv desfiinţarea pensiilor speciale, a PNDL3, a “sinecurilor”, a sporurilor “aberante” şi oprirea schemelor de ajutor de stat.

Fostul ministru al Economiei a scris, marţi, pe Facebook, că, în primul trimestru al acestui an, cheltuielile statului “au crescut deja cu peste 19%” faţă de perioada similară a anului trecut.

O primă măsură susţinută de Năsui este desfiinţarea pensiilor speciale, care ar permite o economie de “aproximativ 10 miliarde de lei pe an”.

El propune şi desfiinţarea Programului “Anghel Saligny”, ajuns la 65 de miliarde de lei.

“Desfiinţarea PNDL 3 ‘Anghel Saligny’, care este, de fapt, un mare program de transfer al banilor din buzunarul dumneavoastră înspre firme de partid şi băieţi deştepţi conectaţi politic. Era 50 de miliarde de lei când l-am refuzat şi am fost daţi afară de la guvernare. Din acel moment şi până acum, sub USL 2.0, a ajuns la 65 de miliarde de lei. Şi sigur va mai creşte”, a completat Claudiu Năsui.

Deputatul USR mai pledează pentru reducerea numărului de ministere şi “desfiinţarea sinecurilor”. În opinia sa, România “poate funcţiona lejer” şi “mult mai bine” cu 12 ministere, iar restul de până la 20 ar fi “făcute ca să hrănească mega-partidul unic, cu trei guri” de la guvernare.

“Agenţii de promovare a nu-ştiu-ce. Au ajuns să înfiinţeze cam una pe lună. Academii de carton făcute doar să plătească indemnizaţii pe viaţă aşa-zişilor academicieni cu doctorate plagiate, dar serviţi politic pentru foloase aduse României pe care e clar că nu le vedem. Institute de cercetare care nu cercetează nimic, dar îşi plătesc salarii imense, pe sistemul ‘academiilor’. Ai de unde să desfiinţezi, fără să simtă niciun român că o instituţie de genul ăsta a ieşit din viaţa lui”, completează el.

O altă măsură susţinută de reprezentantul USR este eliminarea “sporurilor aberante de la stat”, oferind ca exemplu “sporuri noi la mai multe ministere” pentru faptul că angajaţii lucrează cu fonduri europene.

“Salariile lucrătorilor acelora sunt deja peste ce vă imaginaţi de mari. Dar partidul unic socialist a sesizat o oportunitate politică să le crească din nou”, adaugă Năsui.

El recomandă şi oprirea schemelor de ajutor de stat, considerând că acestea “ajută doar o mafie” conectată la ministere.

“De la scheme de tipul celei de mers la târguri în locaţii exotice pe banii contribuabililor, din care vă mărturisesc că se fură ca din codru, până am ajuns în Ministerul Economiei şi le-am retezat. Acum au început iar şi sunt foarte înfometaţi. Până la scheme eşuate de tip Start-up Nation, unde un loc de muncă creat aşa a costat aproape 100.000 de lei. La suma aceasta, mai bine lăsau banii în buzunarul oamenilor. Da, băieţii statului pregătesc chiar acum un nou Start-up Nation, sezonul 3”, mai susţine deputatul USR.

Articole recente

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

2 ore ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

2 ore ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

2 ore ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

2 ore ago

Vista Bank introduce, în premieră naţională, sistemul de plăţi instant RoPay Contactless între persoane fizice

Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More