Update articol:

Natalia Intotero l-a demis pe directorului general al Muzeulul Naţional de Istorie a României, după ce i-a cerut demisia în urma furtului tezaurului din Olanda, însă acesta a refuzat

Natalia Intotero

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a anunţat marţi că, având în vedere refuzul directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, de a-şi da demisia de onoare, a procedat la denunţarea contractului de management în cazul acestuia. ”Eu, personal, l-am simţit depăşit pe această componentă de a gestiona o situaţie de criză şi în special pe parte de comunicare”, a arătat ministrul.

”A fost o perioadă dificilă de a obţine informaţii din partea domnului director al Muzeului Naţional de Istorie. Poate că şi dânsul a fost presat. Poate că… nu poate. Cu siguranţă este o situaţie neplăcută şi pentru dânsul, dar eu personal l-am simţit depăşit pe această componentă de a gestiona o situaţie de criză şi în special pe parte de comunicare. Pe parte de documente, tot ce s-a realizat, instituţiile statului abilitate, care sunt acum în control la noi, ne vor spune dacă a fost bine, dacă a fost rău, dacă ar fi putut să fie totul mai bine. Motiv pentru care, astăzi, i-am solicitat domnului director general al Muzeului Naţional de Istorie să-şi prezinte demisia de onoare. A refuzat. În consecinţă, eu am mers mai departe, conform prevederilor legale în vigoare”, a anunţat ministrul Culturii, într-o conferinţă de presă, adăugând: “Va fi un termen de 15 zile de preaviz. Deci dacă dânsul nu a dorit să-şi depună demisia de onoare vom respecta acest termen de 15 zile de preaviz”.

Decizia vine în urma furtului artefactelor dacice din expoziţia de la Muzeul Drents din Assen.

Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat, marţi, ministrului Culturii, Natalia Intotero, “măsuri dure, inclusiv demiteri, dacă este cazul”, în cadrul instituţiilor responsabile pentru organizarea expoziţiei din Olanda de unde au fost furate artefacte dacice.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025