Politica

NATO avertizează Moscova şi Minsk să nu-i ameninţe aliaţii

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat Rusia şi Belarus să nu ameninţe aliaţii organizaţiei nord-atlantice, după deturnarea de către autorităţile belaruse a unui avion de pasageri, transmite duminică dpa, potrivit Agerpres.

“Suntem desigur pregătiţi, în caz de urgenţă, să protejăm şi apărăm orice aliat împotriva oricărui tip de ameninţare venită din partea Minskului şi Moscovei”, a declarat Stoltenberg pentru publicaţia germană Welt am Sonntag. “Suntem vigilenţi şi urmărim îndeaproape ce se întâmplă în Belarus”, a adăugat secretarul general al NATO, apreciind că Belarusul devine “tot mai dependent” de Rusia.

Stoltenberg a afirmat că NATO este serios îngrijorat de cooperarea mai strânsă dintre Moscova şi Minsk din ultimele luni. “Am învăţat din trecut că Rusia a încălcat masiv integritatea teritorială a unor state precum Ucraina, Georgia şi Republica Moldova”, a spus el, care a amintit că “NATO este o alianţă defensivă”.

Lituania, Letonia şi Polonia, toate membre ale NATO, au frontiere comune cu Belarus.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a obligat o cursă comercială operată de compania Ryanair între două capitale ale Uniunii Europene – Atena şi Vilnius – să aterizeze de urgenţă la Minsk. Jurnalistul disident Roman Protasevici şi iubita lui, Sofia Sapega, pasageri la bordul acelei curse, au fost arestaţi.

În contextul în care UE a răspuns la acest incident cu sancţiuni împotriva Belarusului, preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit pe Lukaşenko pentru discuţii şi a declarat că Moscova va susţine Minskul cu credite în valoare de 500 de milioane de dolari. Totodată, Putin şi-a reafirmat sprijinul pentru Lukaşenko, în confruntarea acestuia cu Occidentul.

Stoltenberg a mai declarat că situaţia din Belarus va fi discutată la summitul NATO care va avea loc la Bruxelles în 14 iunie, la care va participa şi preşedintele american Joe Biden. Secretarul general al NATO a spus că recent anvergura programului Parteneriatul pentru Pace (PFP) cu Belarus a fost redusă semnificativ şi că va continua să fie revizuită.

Totodată, NATO a adoptat o abordare cu două componente faţă de Rusia, care constă din descurajare şi dialog, a explicat Stoltenberg, adăugând: ne ţinem de această abordare. NATO trebuie să menţină dialogul “cu vecina noastră Rusia” despre controlul armamentelor şi provocările politice, îndeosebi în perioade dificile, a spus secretarul general al NATO. “Dacă nu vorbim unii cu alţii, nu ne putem nici soluţiona disputele şi nici îmbunătăţi înţelegerea reciprocă”, a apreciat Stoltenberg.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

28 de minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

33 de minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

39 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

52 de minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More