Update articol:

NATO condamnă retragerea Rusiei din Tratatul privind forţele armate convenţionale în Europa

Nato Sursa foto: twitter.com

Statele membre NATO au condamnat marţi decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa (CFE), un tratat-cheie care limita unele categorii de arme convenţionale, adăugând că, în consecinţă, ele intenţionează să suspende aplicarea acestui tratat atât timp cât va fi necesar, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Aliaţii condamnă decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa şi războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, care este contrar obiectivelor tratatului. Retragerea Rusiei este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni care subminează sistematic securitatea euro-atlantică”, a afirmat NATO într-un comunicat.

“În consecinţă, statele aliate intenţionează să suspende aplicarea tratatului CFE atât timp cât este necesar, în conformitate cu drepturile lor în baza legii internaţionale. Aceasta este o decizie susţinută pe deplin de toţi aliaţii NATO”, se arată în comunicat.

Rusia s-a retras oficial marţi din acest tratat-cheie care limita unele categorii de arme convenţionale, acuzând SUA că au subminat situaţia de securitate de după Războiul Rece prin extinderea Alianţei nord-atlantice.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (03/04/2026)

Raport anual 2025 ESEF (varianta in limba engleza)

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026