Infrastructura

NATO exclude intervenţii militare pentru a pune capăt instabilităţii în Africa

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat miercuri că este de preferat ca ţările partenere din Africa să fie ajutate să-şi amelioreze capacităţile de securitate în loc să fie desfăşurate ”ample operaţiuni militare” pentru a face faţă instabilităţii cu care s-ar putea confrunta aceste state, transmite EFE, potrivit Agerpres.

”În sudul NATO se poate face mai mult, dar nu cred că marile operaţiuni militare sunt răspunsul la instabilitatea pe care o vedem în sud”, a apreciat Stoltenberg în timpul unei intervenţii în cadrul unei sesiuni comune a Comisiei de Afaceri Externe şi a Subcomisiei de Securitate şi Apărare din Parlamentul European.

Politicianul norvegian a făcut aceste remarci ca urmare a unor întrebări adresate de eurodeputaţi privind ameninţările care provin dinspre flancul sudic al Alianţei şi, mai concret, din regiunea Sahel.

”Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să lucrăm cu parteneri precum Mauritania, precum Tunisia şi alţii, să creăm capacităţi, să-i formăm şi să-i ajutăm să-şi stabilizeze propriile ţări. Putem face mai mult decât atât. Şi aceasta a fost una dintre deciziile care au fost luate la Madrid”, a adăugat el.

Stoltenberg s-a referit la unul dintre rezultatele summitului aliaţilor de la Madrid, din 29 şi 30 iunie, la care au fost agreate noi pachete de ajutor pentru ca Mauritania şi Tunisia să-şi îmbunătăţească structurile de apărare.

Articole recente

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

23 de minute ago

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani. El ar putea fi şi ultimul

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…

28 de minute ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

46 de minute ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

47 de minute ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

49 de minute ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

52 de minute ago

This website uses cookies.

Read More