International

NATO nu va susține noua țintă de cheltuieli pentru apărare a lui Trump, dar își va ridica pragul (analiști)

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu va da curs propunerii președintelui ales al SUA, Donald Trump, de a crește substanțial cheltuielile de apărare, dar probabil va agrea să depășească ținta actuală, potrivit unor oficiali și analiști, citați vineri de Reuters, potrivit Agerpres.

Președintele ales al SUA a declarat marți că membrii Alianței Nord-Atlantice ar trebui să cheltuiască 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru apărare, o creștere uriașă față de obiectivul actual de 2% și un nivel pe care nicio țară NATO, inclusiv Statele Unite, nu îl atinge în prezent.

Comentariile lui Trump într-o conferință de presă, care au generat, de asemenea, ‘o avalanșă de titluri despre Groenlanda, Canada și Panama’ au readus în actualitate accentul pus de acesta pe cheltuielile NATO în timpul primului său mandat și pe amenințările sale de a nu proteja aliații care nu ating această țintă.

Oficiali din țările NATO au declarat că sunt de acord că cheltuielile pentru apărare trebuie să crească în continuare, dar nu aprobă pragul de 5%, despre care analiștii spun că ar fi imposibil de atins din punct de vedere politic și economic de aproape toți membrii blocului. Aceasta ar necesita sute de miliarde de dolari în fonduri suplimentare.

Cu toate acestea, este posibil ca o nouă țintă să fie convenită la summitul NATO de la Haga în iunie, pe fondul temerilor că Rusia ar putea ataca o țară membră a Alianței și îndemnurilor lui Donald Trump de a crește bugetele de apărare, au declarat oficiali.

La eventualele discuții cu Donald Trump, una din principalele probleme pe care președintele Vladimir Putin o va aborda vizează prezența NATO în apropierea granițelor Rusiei, relatează vineri publicația The Moscow Times, cu referire la un articol publicat de Financial Times cu o zi în urmă.

Trump a declarat joi că echipa sa a început să pregătească o întâlnire cu Putin pentru a discuta despre opțiunile care ar permite încheierea războiului în Ucraina. Pentru Putin, principalul obiectiv la orice fel de negocieri este încheierea de noi acorduri de securitate în baza cărora Ucraina nu va adera niciodată la NATO, iar Alianța Nord-Atlantică își va reduce parțial prezența în apropierea granițelor Rusiei, a declarat pentru Financial Times un fost înalt oficial de la Kremlin și o altă persoană care a discutat această problemă cu președintele rus.

‘El (Putin) vrea să schimbe regulile ordinii mondiale pentru a elimina amenințările la adresa Rusiei. Îl preocupă îndeosebi cum va arăta lumea după război…’, a declarat fostul oficial rus, citat de The Moscova Times în versiunea sa în limba rusă. Unii experți consideră că Moscova va încerca să se folosească de atitudinea lui Trump față de NATO pentru a-și promova agenda.

Încă în decembrie 2021, înaintea invaziei în Ucraina, Kremlinul a prezentat un ultimatum țărilor occidentale și, în special, a cerut readucerea infrastructurii militare a NATO la granițele din 1997. În iunie 2024, Putin a numit două condiții principale pentru începerea negocierilor de pace cu Ucraina: retragerea trupelor ucrainene de pe teritoriul regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, pe care Moscova le-a anexat în primele luni ale invaziei, fără a le controla integral, precum și ca Ucraina să renunțe să mai adere la NATO, amintește publicația citată.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More