Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: twitter.com
Serioase rezerve au fost exprimate miercuri la NATO cu privire la trimiterea în Ucraina a unei “misiuni de menţinere a păcii protejată de forţele armate”, propusă în ajun de vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski, în timpul unei vizite la Kiev, transmite AFP, potrivit Agerpres.
“Cred că este foarte greu să ne imaginăm o misiune de pace acum când un război este în curs de desfăşurare, cu intensitatea pe care o putem observa. Este prea devreme să vorbim despre asta. Mai întâi trebuie să avem o încetare a focului. Mai întâi trebuie să vedem retragerea Rusiei şi trebuie să existe un fel de acord între Ucraina şi Rusia”, a declarat ministrul apărării din Ţările de Jos, Kajsa Ollongren, la sosirea la Bruxelles, unde va participa la o reuniune extraordinară a miniştrilor apărării din ţările NATO.
La rândul său, ministrul apărării eston Kalle Laanet a declarat că “trebuie să studiem toate posibilităţile pentru a ajuta Ucraina, iar aceasta este una dintre posibilităţi. Dar trimiterea unei misiuni de menţinere a păcii trebuie decisă de Consiliul de Securitate” al ONU.
Jaroslaw Kaczynski s-a deplasat marţi la Kiev, cu trenul, împreună cu premierii Poloniei, Cehiei şi Sloveniei, pentru o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu premierul Denis Şmîhal.
O misiune internaţională de menţinere a păcii ar trebui trimisă să opereze în Ucraina, a declarat marţi Kaczynski, liderul partidului polonez de guvernământ PiS în timpul unei conferinţe de presă la Kiev.
“Cred că este necesar să avem o misiune de pace a NATO, eventual o structură internaţională mai largă, dar o misiune care va putea să se apere, care să opereze pe teritoriul ucrainean, care se va afla pe teritoriul ucrainean cu acordul preşedintelui şi al guvernului Ucrainei şi care nu va fi o misiune fără apărare”, a spus Jaroslaw Kaczynski în timpul conferinţei de presă difuzate de televiziunea poloneză.
“Putem discuta despre numeroase propuneri astăzi. Vreau mai întâi să văd detaliile înainte de a lua o decizie despre ceea ce va urma. Dar este perfect adevărat că trebuie să continuăm să ne arătăm sprijinul faţă de Ucraina şi libertăţile ei prin intermediul faptelor, nu doar a vorbelor”, a comentat ministrul apărării britanic Ben Wallace.
“Ucraina are un guvern legitim şi noi trebuie să-i sprijinim capacitatea de a se apăra”, a insistat ministrul apărării american, Lloyd Austin.
Continuarea livrării de arme către Ucraina şi consolidarea apărării NATO sunt principalele subiecte ale reuniunii, care va fi urmată de un summit extraordinar al liderilor Alianţei, ce va avea loc la 24 martie.
“Ucraina are dreptul să se apere şi este important să continuăm să-i furnizăm arme, dar nu se pune problema să discutăm în public despre transportul acestora din raţiuni de securitate”, au declarat ministrul olandez şi omoloaga ei din Canada, Anita Anand.
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
This website uses cookies.
Read More