International

NATO recunoaşte că sprijinul pentru Ucraina ”are un preţ”, dar îndeamnă la menţinerea unităţii

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut luni, la Madrid, că sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei ruse “are un preţ” pentru toţi, dar a insistat asupra menţinerii unităţii împotriva agresorului pentru a evita “plata unui preţ mai mare”, relatează EFE, potrivit Agerpres.

“Ştiu că acest ajutor are un preţ. În ţările noastre, multe persoane se confruntă cu o criză a costului vieţii. Facturile la energie şi alimente sunt în creştere”, a declarat Stoltenberg în cadrul discursului său rostit în ultima sesiune a celei de-a 68-a Adunări Parlamentare a Alianţei, care a dezbătut în acest weekend la Madrid aspecte legate de războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, a subliniat el, “preţul pe care îl plătim în calitate de aliaţi NATO se măsoară în bani, în timp ce statul ucrainean plăteşte cu sânge acest preţ”, a afirmat Stoltenberg.

“Dacă permitem ca (preşedintele rus Vladimir) Putin să câştige, va trebui să plătim cu toţii un preţ mult mai mare”, a avertizat secretarul general al NATO.

În acest sens, el i-a îndemnat pe parlamentarii care participau la Adunarea Alianţei de la Madrid “să menţină cursul împreună”:”Contez pe voi toţi, ca membri ai parlamentelor, să rămânem uniţi!”, a invitat Stoltenberg.

Politicianul norvegian a reamintit, de asemenea, că în timpul summitului “transformator” al NATO, desfăşurat în iunie anul trecut la Madrid, au fost adoptate “decizii foarte importante într-un moment critic pentru alianţă”.

“Am decis să ne intensificăm sprijinul pentru Ucraina, să ne consolidăm în continuare capacitatea de descurajare şi apărarea, invitând totodată Finlanda şi Suedia să devine membre ale NATO. De asemenea, am adoptat conceptul strategic pentru a adapta alianţa la o lume mai periculoasă şi mai competitivă”, a spus Stoltenberg.

Totuşi, el a apreciat că, pentru ca aliaţii să îşi poată consolida în continuare capacităţile, “trebuie să investim mai mult”: “2% din PIB pentru apărare ar trebui să fie considerat un prag, nu un plafon pentru investiţiile noastre”.

Stoltenberg a subliniat că războiul în Ucraina “a scos la iveală unele vulnerabilităţi-cheie”, precum dependenţa puternică de petrolul şi gazele ruseşti, în timp ce Rusia “a transformat energia în armă şi a încercat să o folosească pentru a ne şantaja şi a ne împiedica să sprijinim Ucraina”.

În acest sens, a remarcat el, “aliaţii noştri îşi diversifică acum aprovizionarea”, un lucru bun “pentru securitate şi pentru climă”, dar – a insistat el – “să nu se creeze noi dependenţe, în special, faţă de China!”.

“Nu putem da regimurilor autoritare nicio ocazie pentru a ne exploata vulnerabilităţile şi a ne submina”, a îndemnat secretarul general al NATO, pronunţându-se în consecinţă pentru consolidarea rezilienţei societăţilor şi a infrastructurilor.

În final, Stoltenberg a pledat pentru intensificarea cooperării cu parteneri “din apropiere şi din depărtare”, precum şi “cu cei mai afectaţi de agresiunea şi coerciţia rusă”, printre care a menţionat Republica Moldova, Georgia şi Bosnia-Herţegovina, precum şi ţări într-o situaţie asemănătoare din întreaga lume, de la America Latină până în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, trecând prin regiunea Indo-Pacifică.

Articole recente

Acțiunile și moneda Indoneziei scad pe fondul protestelor care afectează încrederea investitorilor în cea mai mare economie din Asia de Sud-Est

Indonezia se confruntă cu un climat politic dificil, pe fondul protestelor împotriva creșterii costurilor de…

5 ore ago

Prim-ministrul slovac Fico se va întâlni cu Xi, Putin și Zelenski în această săptămână

Prim-ministrul slovac Robert Fico va avea întâlniri bilaterale cu președintele chinez Xi Jinping și președintele…

6 ore ago

Ungaria acuză #Ucraina de pregătirea unui nou atac asupra oleoductului Drujba

Tamas Menczer, directorul de comunicare al coaliţiei de guvernământ ungare FIDESZ-KDNP, a afirmat luni că…

6 ore ago

Ucraina: Avansul rusesc a fost puternic în august, dar încetineşte (AFP, conform ISW)

Armata rusa a continuat să avanseze în ritm crescut în Ucraina în august, dar puţin…

6 ore ago

Kievul îndeamnă China să aibă “un rol mai activ” în restabilirea păcii în #Ucraina

Kievul a îndemnat luni Beijingul, un aliat al Moscovei, să fie mai activ în favoarea…

6 ore ago

Bolojan: Proiectul pe sănătate aduce mai multă ordine şi corectitudine în sistem – vezi transcrierea integrală

Proiectul pe sănătate aduce mai multă ordine şi corectitudine în sistem, a declarat luni premierul…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More