Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: twitter.com
Turcia a apreciat că Suedia şi Finlanda au făcut “progrese” în vederea aderării ţărilor nordice la NATO, potrivit unei declaraţii comune după o reuniune organizată vineri la Stockholm, notează AFP, potrivit Agerpres.
Într-un comunicat, cele trei ţări “au salutat intensificarea cooperării (…) şi progresele înregistrate de Finlanda şi Suedia în respectarea memorandumului” semnat în marja summitului de la Madrid din iunie.
“Suedia a respectat în mare măsură memorandumul trilateral şi avansează spre NATO”, a afirmat pe Twitter responsabilul suedez pentru negocierile de aderare, Oscar Stenström, la finalul reuniunii anunţate la începutul acestei luni de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.
După invazia Ucrainei de către Rusia, Finlanda şi Suedia au prezentat în mai o candidatură comună pentru a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, abandonând decenii de nealiniere militară.
Aceasta, care trebuie acceptată în unanimitate de cele 30 de state membre ale NATO, a fost ratificată de toţi, cu excepţia Turciei şi Ungariei.
Ankara a acuzat cele două ţări, în primul rând Suedia, că servesc drept refugiu pentru militanţii apropiaţi Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG) active în Siria, pe care Turcia le consideră teroriste.
În vizită la Ankara la începutul lui noiembrie, premierul suedez, Ulf Kristersson, a promis că va răspunde preocupărilor exprimate de Turcia în lupta sa împotriva terorismului.
La mijlocul lui noiembrie, parlamentul suedez a adoptat o modificare a Constituţiei care permite Suediei să-şi intensifice lupta împotriva terorismului, care va intra în vigoare în ianuarie.
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…
Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…
Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…
This website uses cookies.
Read More