Update articol:

NATO: Ungaria critică ”prostia” Suediei în privinţa Turciei

Péter Szijjártó Ungaria ministru astronaut către Staţia Spaţială Internaţională Péter Szijjártó

Ungaria a calificat marţi atitudinea Suediei drept “stupidă”, după ce un activist de extremă-dreapta a ars un exemplar din Coran la Stockholm, incident care a determinat Ankara sa blocheze aderarea ţării nordice la NATO, scrie AFP.

Profanarea unei cărţi religioase este “inacceptabilă”, a reacţionat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, în cursul unei conferinţe de presă la Budapesta împreună cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.

Iar a insista asupra libertăţii de exprimare, aşa cum a făcut premierul suedez, Ulf Kristersson, pentru a justifica autorizarea demonstraţiei, este “stupidă”, a afirmat el.

“Dacă o ţară doreşte să adere la NATO şi încearcă să obţină sprijinul Turciei, atunci probabil că ar trebui să fie puţin mai atentă”, a apreciat responsabilul ungar.

În urma invaziei ruseşti a Ucrainei, Finlanda şi Suedia au prezentat o candidatură comună în vederea aderării la Alianţa Nord-Atlantică, abandonând decenii de nealiniere militară.

Aceasta, care trebuie acceptată în unanimitate de cele 30 de state membre ale NATO, a fost ratificată de toate, cu excepţia Turciei şi Ungariei.

Deja acuzată că găzduieşte “terorişti” kurzi, Suedia se află într-un impas pentru a obţine unda verde din partea Ankarei după o serie de manifestaţii anti-turce la Stockholm şi arderea unui Coran.

În ce o priveşte, Budapesta susţine că “nu are obiecţii” la aderarea celor două ţări.

“Avem o poziţie clară”, a subliniat Szijjarto. “Susţinem extinderea NATO, iar când parlamentul se va întruni din nou în februarie, problema va fi pe ordinea de zi şi o vom rezolva rapid”, a promis el.

Termenul a fost amânat de mai multe ori din cauza unui blocaj legislativ, iar opoziţia acuză guvernul că tergiversează lucrurile.

Premierul naţionalist Viktor Orban, un aliat al preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, întreţine, de asemenea, o poziţie ambiguă cu privire la războiul din Ucraina.

Dacă a condamnat ofensiva rusă, el susţine Kievul doar cu jumătate de gură, spre deosebire de partenerii săi din UE, şi continuă să menţină strânse legături energetice cu Moscova.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie