Macroeconomie

Nazare: ANAF trebuie să devină parte a soluţiei, nu parte a problemei

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus schimbări majore în conducerea Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Bucureşti, înlocuind nouă dintre cele 15 persoane cu funcţii de conducere ale instituţiei, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, potrivit Agerpres.

“Am discutat în detaliu cu noul Preşedinte ANAF despre necesitatea de a întări acţiunile instituţiei împotriva evaziunii fiscale. În urma discuţiilor, acesta a dispus ieri schimbări majore în conducerea Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Bucureşti, înlocuind 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere ale instituţiei. Astfel, au fost schimbate din următoarele funcţii publice de conducere specifice din cadrul DRAF Bucureşti: inspectorul General Adjunct antifraudă, doi inspectori şefi de Direcţie – Direcţia de control Antifraudă, şase Inspectori şefi de Serviciu – din cadrul serviciilor de control antifraudă”, a scris Nazare pe Facebook.

Acesta a transmis că inacţiunea, tergiversarea şi lipsa de reacţie nu mai pot fi tolerate.

“Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate de cei care sunt plătiţi să le combată. ANAF trebuie să devină parte a soluţiei, nu parte a problemei”, a mai scris şeful de la Finanţe, pe pagina sa de socializare. 

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

2 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

2 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

5 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More