Macroeconomie

Nazare: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă / Emisiune de obligaţiuni pe pieţele externe cu cerere foarte mare

Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani, ceea ce arată că România este deja percepută ca fiind o ţară stabilă şi credibilă, după primul pachet de măsuri fiscal-bugetare. Nazare spune că acest lucru dă încredere că pachetul fiscal este ”bine calibrat”.

”Cum văd investitorii măsurile luate de Guvern în primele săptămâni de mandat? Răspunsul a venit astăzi, printr-o emisiune de obligaţiuni pe pieţele externe, care aratǎ în mod clar încrederea investitorilor internaţionali în planul de reforme”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, ministrul Finanţelor, potrivit news.ro.

Nazare explică că lansarea acestei emisiuni a fost stabilită după două momente-cheie, respectiv adoptarea pachetului fiscal în Guvern şi validarea acestuia la Bruxelles.

Ministrul Finanţelor a precizat că intenţia a fost de a fi transparenţi în faţa investitorilor, înainte ca aceştia să decidă să susţină România.

”Am vrut să fim complet transparenţi în faţa investitorilor şi să le oferim toate informaţiile înainte ca aceştia să ia decizia de a susţine România. Iar rezultatul de azi ne arată că direcţia este bună. Ce am obţinut concret: un total de 4,7 mld. EUR echivalent atras de pe pieţele internaţionale”, a mai scris ministrul.

Acesta explică că s-au emis:

– două tranşe în dolari americani: 2 mld. USD cu scadenţă la 5 ani şi 1,75 miliarde USD cu scadenţă la 10 ani

– o tranşă în euro: 1,5 miliarde EUR, cu scadenţă la 14 ani, prin redeschiderea unei emisiuni deja existente

”Cererea a fost foarte mare – una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani – iar reacţia pozitivă a investitorilor ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat”, a mai scris Nazare.

Potrivit acestuia, în luna martie a fst emisă o tranşă de 500 mil. EUR cu scadenţă la 14 ani.

”Astăzi, pentru aceeaşi maturitate, am reuşit să emitem de 3 ori mai mult (1,5 mld. EUR), iar costul a fost mai mic cu 0,25%. Acest lucru înseamnă că România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. În plus, am reuşit să obţinem o reducere de costuri de finanţare de 0,40% (40 puncte de bază) pentru toate cele trei tranşe”, a transmis Nazare.

Alexandru Nazare a explicat că sunt bani economisiţi la bugetul de stat care pot fi direcţionaţi către alte investiţii, în timp ce companiile româneşti se pot împrumuta mai ieftin.

”Acest lucru se traduce în mai puţini bani cheltuiţi de stat pentru dobânzi şi condiţii mai bune de finanţare pentru companiile din România, deoarece curba suverană (adică modul în care se împrumută statul) este un reper pentru întreaga economie. Iar aceste rezultate nu sunt doar cifre într-un comunicat – înseamnă bani economisiţi pentru bugetul statului, care pot fi redirecţionaţi către investiţii concrete: şcoli mai bune, spitale modernizate, şosele şi sprijin pentru cei care au cea mai mare nevoie”, este de părere miniatrul Finanţelor.

Potrivit lui Nazare, în acelaşi timp, ”şi companiile româneşti se pot împrumuta mai ieftin, ceea ce se traduce în investiţii mai mari, locuri de muncă mai bine plătite şi preţuri mai stabile pentru oameni, într-un orizont de timp relativ scurt”.

”Rezultatele de azi ne dau încrederea că facem ceea ce trebuie”, a adăugat Nazare.

Primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului a fost asumat, luni, de către Guvern. AUR a depus o moţiune de cenzură care va fi votată luni, însă şansele ca aceasta să treacă sunt mici.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

29 de minute ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

36 de minute ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

44 de minute ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

59 de minute ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

o oră ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More