Energie

“Ne confruntăm cu o scumpire a gazelor, într-un moment în care ar trebui să se ieftinească, din cauza acțiunilor legislative”

Creșterea prețului gazelor în România, în contextul în care, în Europa, scade, este o normalitate, potrivit unei analize postate de Asociația Energia Inteligentă, condusă de Dumitru Chisăliță.

Ceea ce se întâmplă astăzi pe piața de gaze este normal, în condițiile din România și este rezultatul OUG 114 și al “baieților deștepți” care acționează și profită de “breșa” din piața de gaze creată în această primăvaraă prin numeroase acțiuni legislative, arată Asociația.

Dumitru Chisăliță explică: “În fapt, dacă realizăm o analiză asupra prețului gazelor naturale din luna mai 2019, vom observa că, în fapt, el a urmat același trend ca și prețul de pe Bursa din Viena.

Astfel, un calcul aproximativ al pretțului mediu ponderat al gazelor în luna mai 2019 pe piața din România:

  • 95 lei/MWh (pret mediu ponderat aproximativ al gazelor achizitionate tranzactionate pe BRM in mai 2019) x 5% (ponderea aproximativa a gazelor consumate in luna mai 2019 tranzactionate pe BRM)
  • +87 lei/MWh (un pret mediu ponderat aproximativ al gazelor achizitionate altele decat cele tranzactionate pe BRM in mai 2019) x 75% (ponderea aproximativa a gazelor consumate in luna mai 2019 netranzactionate pe BRM)
  • + 68 lei/MWh (pretul gazelor achizionate pentru populatie si energie termica pentru populatie) x 20%  (ponderea aproximativa a gazelor consumate in luna mai 2019 netranzactionate pe BRM)

= 83.6 lei/MWh.

Prețul gazelor naturale pe Bursa de la Viena este de cca 81 lei/MWh, iar dacă luam în considerare costul cu transportul gazelor de la Viena, putem să constatăm că prețul mediu din România este în trend cu cel de la Bursa din Viena”.

Totuși, această anormalitate, normală în condițiile date din România, are următoarele consecințe, potrivit expertului:

  • “subvenția încrucișată” între prețul gazelor pentru clienții casnici și clienții non casnici determină creșterea inflației, respectiv scăderea puterii de cumpărare a categoriei care se dorea a fi protejată – populația;
  • creșterea cantităților de gaze din import;
  • creșterea prețului gazelor naturale din import;
  • afectarea producției de gaze din intern.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

3 minute ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

11 minute ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

4 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

4 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

4 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More