Politica

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere

Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul Executiv. De asemenea, numărul secretarilor de stat va fi mult redus. Discuţiile vor continua, săptămâna viitoare urmând să se stabilească structura ministerelor şi responsabilităţile fiecărui partid în executiv, informează News.ro.

Potrivit surselor citate, liderii partidelor proeuropene au stabilit, în discuţiile de miercuri, că noul Executiv va avea maximum 16 ministere. În plus, numărul secretarilor de stat va fi redus considerabil, ca parte a reformei statului.

Se pare că PSD va avea 7 ministere, PNL –  4, USR – 3, UDMR – 2. Nu vor exista vicepremieri.

Ministerul Economiei se va uni cu Ministerul Energiei, potrivit surselor politice.

Săptămâna viitoare, negocierile vor continua cu programul de guvernare şi de reforme al noii coaliţii, urmând să se stabilească şi ce ministere are fiecare partid.

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au anunţat, marţi seară, la finalul unei şedinţe de discuţii, ”angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”.

View Comments

  • Motto:
    “Experienţele penibile pe care le-am făcut în anii din urmă ne impun astăzi, mai imperios ca oricând să-i ascultăm glasul profetic, să ne unim “în cuget şi în simţiri” , ca să putem repara pierderile dureroase pe care le-am suferit şi să asigurăm ţării noastre locul de frunte ce i se cuvine, în această parte a lumii.”
    (Petre P. Negulescu – “Conflictul generaţiilor şi factorii progresului” – Discurs de recepţie la Academia Română, 25 mai, 1941)

    Coalitia PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile trebuie să se unească “în cuget şi în simţiri” pentru formarea unei majorităţi parlamentare confortabile capabile să alcătuiască un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare şi reforme prin eficientizare şi reducerea cheltuielilor publice şi a birocraţiei în administraţie.
    Acum după 35 de ani de la revolutia din decembrie, 1989 si de la căderea comunismului, România este încă un stat nereformat, cu un sistem politico-administrativ excesiv centralizat. Aceasta este principala cauză a prelungirii stării de tranzitie de la socialism la capitalism, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan politic, economic, social si cultural. Hotia, coruptia si nepotismul sunt principalele racile ale clasei politice care frânează progresul, ne tin pe loc sau chiar regresăm. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. De aceea e nevoie de reforme profunde pentru a desfiinţa foarte multe structuri inutile la nivel central si local populate cu tot felul de nepotisme. Numai asa s-ar putea produce destrămarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
    De aceea, programul de guvernare trebuie să pornească de la reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, prin reforme structurale profunde precum:
    -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
    -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
    -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
    -Reducerea numărului de judeţe la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
    – Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
    România este singura tară din UE care nu a făcut reforma administrativ-teritorială pentru a crea structuri administrative compatibile cu cele europene (euroregiuni).
    Reforma administrativ-teritorială este o necesitate si aceasta se poate face printr-o procedură mai simplă fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
    De asemenea, in România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, 891 n-au nici măcar 2.000 de oameni. Avem 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. 2.593 de localități au beneficiat în fiecare an de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze.
    Ba mai mult, prin reforma administrativ-teritorială prin comasarea judetelor s-ar reduce automat si instituțiile publice deconcentrate și alte structuri din subordinea ministerelor sau a altor organe ale administrației publice centrale.
    De asemenea, atragerea fondurilor europene in special pentru proiectele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este conditionata de îndeplinirea programului de reforme propuse de România si agreate împreuna cu oficialii Comisiei Europene, si anume:
    -Reforma pensiilor speciale si trecerea lor pe contributivitate;
    -Reforme în politica fiscală;
    -Revizuirea cadrului legislativ pentru companiile cu capital de stat;
    -Revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică;
    –Crearea și operaționalizarea Bancii Naționale de Dezvoltare;
    –Un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice;
    -Modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție;
    -Transport fără emisii de carbon;
    -Energie Regenerabilă.

Articole recente

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE PRIVIND VÂNZAREA BUNURILOR DEBITOAREI MIDA MOBLUX SRL – în faliment

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Bastucescu Pârvu Insolvency SPRL, cu sediul ales în București, Str. Aviator Mircea…

17 minute ago

Rusia/Două grupuri de hackeri revendică un atac informatic asupra companiei aeriene ruse Aeroflot; Kremlinul se declară îngrijorat

Grupurile de hackeri Silent Crow şi Cyberpartisans BY, pro-ucrainene, au revendicat luni un atac asupra…

38 de minute ago

Rusia consideră că acordul comercial UE-SUA dă o “lovitură foarte dură” industriei europene

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a estimat luni că acordul anunţat duminică între SUA şi…

46 de minute ago

Compania aeriană rusă Aeroflot anulează zeci de zboruri după o pană informatică

Compania aeriană rusă Aeroflot şi-a anulat luni zeci de zboruri, după un incident pe care…

o oră ago

Ucraina a semnat un acord cu SOCAR pentru a importa gaze naturale prin ruta transbalcanică

Compania energetică de stat Naftogaz din Ucraina a anunţat luni că a semnat primul său…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More