International

Negocierile asupra dosarului nuclear iranian sunt într-un punct mort (sursă diplomatică franceză)

Discuţiile dintre puterile occidentale şi Teheran asupra dosarului nuclear iranian sunt într-un punct mort, a declarat joi o sursă diplomatică franceză, care a vorbit despre o atmosferă pesimistă în privinţa evoluţiei acestor negocieri, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Negocierile sunt într-un punct mort” şi ”suntem destul de pesimişti”, a declarat această sursă, care consideră că ”Iranul greşeşte trăgând de timp”.

Negociatorul Uniunii Europene, Enrique Mora, a fost miercuri la Teheran şi s-a întâlnit cu negociatorul-şef iranian, Ali Bagheri, dar nimic nu s-a aflat în urma discuţiei lor.

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, s-a declarat marţi ”foarte preocupat” de situaţia tratativelor şi a denunţat lipsa de cooperare din partea Iranului.

Acesta din urmă s-a angajat de un an în negocieri directe cu Franţa, Germania, Regatul Unit, Rusia şi China, şi indirecte cu SUA, pentru a relansa acordul JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action – Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune) legat de programul nuclear iranian, acord din care Washingtonul s-a retras unilateral în anul 2018.

Discuţiile din prezent au ca obiectiv readucerea SUA în acest acord, în special prin ridicarea sancţiunilor reinstituite de Washington în 2018, şi garantarea respectării de către Teheran a angajamentelor de a nu avansa către producerea de arme nucleare.

O înţelegere a fost evocată la sfârşitul lunii martie, dar încă nu poate fi pusă în practică din cauza cererii Iranului ca unitatea de elită a armatei iraniene, Gardienii Revoluţiei, să fie ştearsă de pe lista neagră a SUA cu organizaţiile teroriste, ceea ce Washingtonul refuză.

Sursa franceză s-a referit şi la ”provocările” iraniene, după arestarea a doi cetăţeni francezi, acuzaţi de Teheran că au încercat ”să provoace haos şi să destabilizeze societatea” iraniană.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

9 minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

12 minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

18 minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

22 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

27 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

31 de minute ago

This website uses cookies.

Read More