Peskov a precizat că, pe lângă Witkoff, la discuţiile ce vor avea loc la Kremlin va participa şi Jared Kushner, ginerele şi consilierul preşedintelui american Donald Trump.
Precedenta întâlnire dintre Putin şi Witkoff, desfăşurată în august la Moscova, a durat trei ore şi s-a încheiat fără nicio declaraţie de presă.
Înainte de a începe negocierile cu trimisul Casei Albe, liderul rus se va exprima la un forum organizat de VTB Bank, a spus Peskov.
Se aşteaptă ca întâlnirea lui Putin cu Witkoff şi Kushner să înceapă în jurul orei locale 17:00 (14:00 GMT), a indicat purtătorul de cuvânt citat.
Potrivit autorităţilor aeronautice ruse, avionul în care se presupune că se aflau trimiştii lui Trump a aterizat deja în capitala rusă.
Surse de la Moscova indicaseră anterior că, înainte de întâlnirea cu Putin, Witkoff va discuta cu emisarul economic al Kremlinului, Kirill Dmitriev.
Dmitriev declarase cu câteva ore mai devreme că sosirea în Rusia a trimisului Casei Albe, Steve Witkoff, este o “zi importantă pentru pacea” în Ucraina.
“Zi importantă pentru pace: echipa care a transformat în realitate acordul de pace al preşedintelui Trump în Gaza va fi la Moscova pentru a promova agenda de pace a lui Trump în Ucraina”, a scris el pe X.
Dmitriev, considerat unul dintre autorii planului de pace prezentat de Statele Unite acum două săptămâni, a făcut acest comentariu cu câteva ore înainte de întâlnirea dintre Witkoff şi preşedintele rus.
În timpul celor cinci vizite anterioare ale lui Witkoff la Moscova, începând cu februarie, Dmitriev a fost întotdeauna cel responsabil cu primirea acestuia.
În acelaşi timp, la Moscova, luni se află într-o vizită şi ministrul de externe chinez Wang Yi, au relatat media de stat ruse.
Wang Yi a purtat anterior discuţii cu secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Serghei Şoigu, urmând să se întâlnească cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, cu doar câteva ore înainte de reuniunea programată dintre Putin şi Witkoff la Kremlin, la care va participa şi ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.
“Moscova apreciază foarte mult eforturile de pace ale administraţiei americane”, a declarat Peskov în cursul conferinţei de presă de marţi, adăugând că Rusia intenţionează “să-şi atingă obiectivele operaţiunii militare speciale” (aşa cum numeşte oficial Kremlinul războiul pe care l-a declanşat în Ucraina) cu ajutorul acestor negocieri. “Trebuie să ne atingem obiectivele şi trebuie să eliminăm cauzele profunde ale operaţinii militare speciale” în Ucraina, a insistat Peskov, citat de agenţia de presă Unian şi publicaţia independentă rusă The Moscow Times.
Witkoff urmează să-i prezinte lui Putin o versiune actualizată a planului de pace pe care l-a discutat cu reprezentanţii Ucrainei în Florida în weekend.
Conform surselor ABC News, problema-cheie vizând teritoriile a rămas nerezolvată în urma discuţiilor: Kremlinul cere Kievului să predea integral regiunile estice Lugansk şi Doneţk şi refuză orice formă de armistiţiu, în timp ce Ucraina insistă asupra încetării violenţelor de-a lungul actualei linii a frontului.
Responsabili ucraineni se tem că Wittkoff va adopta din nou o poziţie pro-rusă în timpul vizitei sale la Kremlin. “S-a întâmplat de mai multe ori înainte – ne coordonam poziţia cu SUA, iar apoi, când Witkoff mergea la Moscova şi se întâlnea cu Putin, ne întorceam de unde am plecat”, a declarat un oficial ucrainean de rang înalt pentru Financial Times.