Politica

Negrescu: Am solicitat ca bani de la situaţii neprevăzute să fie utilizaţi pentru compensarea efectelor războiului tarifelor

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a solicitat, în calitate de negociator-şef al bugetului UE pentru anul 2025, ca o parte din cele 10 miliarde de euro păstrate pentru situaţii neprevăzute să fie utilizată pentru a compensa efectele negative ale războiului tarifelor asupra companiilor europene, inclusiv româneşti.

“Am solicitat, în calitate de negociator-şef al bugetului UE pentru anul 2025, ca o parte din cele 10 miliarde de euro păstrate pentru situaţii neprevăzute să fie utilizată pentru a compensa efectele negative ale războiului tarifelor asupra companiilor europene, inclusiv româneşti. Acest lucru devine cu atât mai necesar cu cât autorităţile au confirmat semnalul de alarmă pe care l-am tras în urmă cu câteva zile cu privire la riscurile pentru România”, a scris Negrescu, miercuri, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, în cadrul întâlnirii interinstituţionale cu reprezentanţii statelor membre şi Comisia Europeană, a subliniat câteva priorităţi bugetare clare: protejarea politicii de coeziune şi a măsurilor pentru dezvoltarea zonelor rurale, cu menţinerea alocărilor pentru proiectele deja asumate, activarea celor 3 miliarde de euro destinate statelor din estul Europei afectate de inundaţii – fonduri obţinute cu greu ca urmare a negocierilor, implementarea eficientă a programului european de împrumut pentru apărare, în valoare de 150 de miliarde de euro, fără a afecta obiectivele existente ale Uniunii, utilizarea strategică a fondurilor pentru situaţii neprevăzute şi a fondurilor nefolosite, inclusiv pentru a gestiona impactul direct şi indirect al noilor tarife comerciale.

“Totodată, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, am reiterat nevoia de a prelungi finanţarea proiectelor mature, cu un stadiu de execuţie de cel puţin 20%, cu un an. Nu putem permite ca investiţiile strategice să rămână blocate sau şantierele să fie abandonate. Este momentul să folosim inteligent fiecare ban european pentru protejarea economiei, consolidarea rezilienţei şi finalizarea proiectelor care contează pentru cetăţeni”, a subliniat Victor Negrescu.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

9 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

10 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More