Update articol:

Nelinişte în Israel în aşteptarea rezultatului definitiv al alegerilor prezidenţiale din SUA

Benjamin Netanyahu Benjamin Netanyahu/ Sursa foto: twitter.com

Tăcerea guvernului israelian după scrutinul prezidenţial american este nota dominantă a ultimelor zile şi, potrivit presei locale, premierul Benjamin Netanyahu le-a cerut membrilor executivului să nu facă declaraţii atât timp cât nu va fi cunoscut rezultatul definitiv al acestor alegeri, scrie vineri agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Executivul israelian urmăreşte cu preocupare evoluţia numărării voturilor în SUA, care cel mai probabil se va încheia cu victoria democratului Joe Biden, ce-i va lua astfel locul la Casa Albă republicanului Donald Trump, cu care Netayahu a avut o puternică alianţă şi sintonie în ultimii patru ani în care Washingtonul s-a detaşat de unele poziţii istorice ale SUA şi s-a apropiat de poziţiile israeliene, comentează agenţia citată.

Conform analiştilor, Netanyahu ar fi preferat fără îndoială victoria lui Trump, dar în circumstanţele actuale se pregăteşte să abordeze noua Administraţie democrată care ar putea fi mai puţin favorabilă poziţiilor sale de dreapta şi mai reticentă faţă de expansiunea coloniilor israeliene în teritoriile palestiniene ocupate.

Netanyahu ”ar fi dorit ca Trump să rămână, dar va încerca să folosească în avantajul său schimbarea de Administraţie” de la Washington, explică analistul Aviv Bushinsky, fost consilier al premierului israelian. În opinia acestuia, atât Netanyahu cât şi Biden ”vor încerca să arate că sunt apropiaţi şi au o relaţie de prietenie”, deşi la nivel politic lipeşte o sintonie deplină între ei.

”Deşi mandatul lui Trump a fost o perioadă fantastică din punctul de vedere al lui Netanyahu, Joe Biden este de asemenea considerat un adevărat prieten al Israelului”, remarcă o sursă din partidul Likud – formaţiunea lui Netanyahu -, citată de cotidianul local Maariv.

Strânsa alianţă dintre Trump şi Netanyahu s-a materializat în ultimii ani prin recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului şi mutarea acolo a ambasadei americane, Washingtonul de asemenea a recunoscut înălţimile Golan drept teritoriu israelian şi a agreat anexarea unei părţi a Cisiordaniei ocupate, în timp ce Trump a impulsionat normalizarea relaţiilor Israelului cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrein.

Un deputat al partidului israelian pro-colonizare Yamina, Bezalel Smotrich, i-a cerut joi lui Netanyahu să anexeze imediat părţi din Cisiordania dacă Trump pierde alegerile, anticipând că Biden ar putea menţine opoziţia manifestată de către democraţi faţă de această anexare.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26-30 ianuarie 2026

IAR SA Brasov (IARV) (02/02/2026)

Modificare calendar financiar 2026

CARBOCHIM S.A. (CBC) (02/02/2026)

Convocare AGAO 24 Februarie 2026_Versiune limba engleza

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/02/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.01.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni 26.01.2026-30.01.2026 si incheierea etapei 2