Sanatate

Nelu Tătaru, despre situaţia pandemică din România: De această dată e ca în război – viaţă contra moarte

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a transmis, marţi, că situaţia pandemică din România este una gravă, afirmând că ceea ce se întâmplă acum în ţara noastră seamănă cu un război – viaţă contra moarte.

”Nu mai avem timp să nu credem!” – a fost mesajul transmis de Nelu Tătaru.

“Cu toţii suntem supuşi greşelii şi unii suntem neîncrezători, dar de această dată e ca în război…viaţă contra moarte! Şi dacă sunteţi dintre cei care încă mai au dubii, încercaţi să treceţi pe lângă un spital şi priviţi către Unitatea de Primiri Urgenţe. Majoritatea celor care ajung acolo sunt dintre cei vehemenţi, nevaccinaţi sau care îşi doresc să fie salvaţi, dar deja e prea târziu. Aşa arată realitatea zilelor noastre. Sunt colmatate toate spitalele. E ca pe front…. Se moare! Se întâmplă! Există mii de apeluri în aşteptare! Epuizare! Durere! Tragedii fără margini! Nu mai avem timp să nu credem! Alegeţi cu mintea pentru viaţa dumneavoastră, pentru familie, oameni dragi … înainte să fie prea târziu. E foarte uşor să critici, să dezbini, să arunci cu noroi, să iei decizia să nu faci nimic. Aleg, ca medic, ca om, ca părinte, frate, ca simplu cetăţean, să spun ceea ce cred, să spun ceea ce văd şi să fac tot ceea ce pot pentru viaţă. Zilele devin din ce în ce mai negre, iar adevărul este unul dur”, a scris pe Facebook Tătaru, consilier onorific al prim-ministrului.

Marţi, au fost raportate 442 de decese în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 şi 16.743 de cazuri noi de persoane cu COVID-19.

Articole recente

Ministrul italian afirmă că nivelurile de stocare a gazelor sunt excelente în Italia și Europa; Italia nu este pregătită să demoleze centralele electrice pe cărbune

Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…

56 de minute ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

o oră ago

Microsoft avertizează asupra unor probleme de serviciu, după întreruperea cablurilor submarine din Marea Roșie

Mai multe cabluri submarine de fibră optică din Marea Roșie au suferit întreruperi simultane pe…

o oră ago

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

3 ore ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More