Real Estate

NEPI Rockcastle achiziţionează Silesia City Center din Katowice (Polonia), pentru 405 milioane de euro

Proprietarul, dezvoltatorul şi administratorul de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est (CEE), NEPI Rockcastle, a achiziţionat centrul comercial Silesia City Center din Katowice (Polonia), pentru suma de 405 milioane de euro, a anunţat compania într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, achiziţia reprezintă una dintre cele mai importante tranzacţii din sectorul de retail comercial care are loc în regiune, în ultimii ani.

Proprietatea este situată în provincia Silesia, din sudul Poloniei, şi a fost deţinută în prealabil de către un consorţiu format din Allianz, Kamsa Luxco şi Cura. Centrul comercial, cu o suprafaţă închiriabilă totală de peste 88.400 mp, ocupă o poziţie dominantă în Katowice, unul dintre cele mai puternice oraşe poloneze, din punct de vedere economic, unde media cheltuielilor pe cap de locuitor este cu 35% mai mare faţă de media naţională.

Investiţia a fost finanţată în principal prin majorarea de capital de 300 de milioane euro, realizată în octombrie 2024 de către NEPI Rockcastle. Această tranzacţie vine la scurt timp după achiziţia centrului comercial Magnolia Park, situat în sud-vestul Poloniei (Wroclaw), care a avut loc în luna septembrie şi a reprezentat, la momentul respectiv, cea mai mare tranzacţie, ca valoare, încheiată pentru o singură proprietate în regiunea CEE de la începutul anului 2022.

Silesia City Center beneficiază de o poziţie cheie în regiunea Katowice şi este amplasat strategic în oraş, deservind direct o zonă cu peste 280.000 de locuitori, la o distanţă de 15 minute cu maşina, precum şi o arie regională de aproape 2,2 milioane de persoane, la o distanţă de 45 de minute cu maşina.

Centrul comercial este închiriat în proporţie de 98,4%.

Regiunea Katowice este una dintre cele mai industrializate şi urbanizate din Europa. Oraşul a devenit un centru modern important pentru servicii de business sau domenii precum cercetare şi dezvoltare, găzduind sediile unor companii de tehnologie, în timp ce industria grea joacă încă un rol major în economia regiunii.

NEPI Rockcastle este a treia cea mai mare companie de real-estate listată, din Europa, raportat la valoarea portofoliului de investiţii şi cel mai mare proprietar, dezvoltator şi administrator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est (CEE). Portofoliul companiei, în valoare de 7,8 miliarde de euro, este localizat în opt ţări din Europa Centrală şi de Est şi include 57 de proprietăţi. Grupul este lider de piaţă în România şi Polonia (cele mai mari două pieţe ale NEPI Rockcastle) şi deţine centre comerciale şi în Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Croaţia, Republica Cehă şi Lituania.

Articole recente

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

17 minute ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

o oră ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

2 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

3 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

3 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More