Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPrim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că ‘alimentează focul antisemit’ în Franţa prin apelul la recunoaşterea internaţională a statului Palestina, transmite AFP, citând o scrisoare oficială primită de şeful statului francez, transmisă marţi AFP, potrivit Agerpres.
‘Vă chem să înlocuiţi slăbiciunea prin acţiune, împăciuirea prin voinţă, şi să o faceţi înaintea unei date clare: Anul Nou evreiesc, 23 septembrie 2025’, se spune în scrisoarea semnată de Netanyahu şi purtând data de 17 august.
‘Sunt preocupat de creşterea alarmantă a antisemitismului în Franţa şi de lipsa de acţiuni decisive a guvernului dumneavoastră pentru a-i face faţă. În ultimii ani, antisemitismul a făcut ravagii în oraşele franceze’, a mai scris Netanyahu.
‘De la declaraţiile dumneavoastră publice care atacau Israelul şi semnalau recunoaşterea unui stat palestinian, el a crescut’, afirmă premierul Israelului.
‘În urma atacului sălbatic al Hamas împotriva poporului israelian pe 7 octombrie 2023, extremişti pro-Hamas şi radicali de stânga au lansat o campanie de intimidare, de vandalism şi de violenţă contra evreilor în toată Europa’, o campanie care ‘s-a intensificat în Franţa’ în mandatul lui Macron, consideră premierul israelian.
El menţionează în scrisoare mai multe incidente recente, printre care vandalizarea intrării birourilor companiei aeriene israeliene El Al la Paris, agresarea unui evreu la Livry-Gargan, sau rabini ‘agresaţi pe străzile din Paris’, notând că: ‘Aceste incidente nu sunt izolate. Ele constituie o plagă’.
‘Apelul dumneavoastră la un stat palestinian alimentează acest foc antisemit. (…) Aceasta recompensează teroarea Hamas, întăreşte refuzul Hamas de a elibera ostaticii, îi încurajează pe cei care ameninţă evreii francezi, şi favorizează ura împotriva evreilor care cuprinde acum străzile voastre’, acuză în continuare Netahyahu.
El îl laudă, în contra-exemplu, pe preşedintele american Donald Trump pentru ‘lupta’ împotriva infracţiunilor antisemite şi pentru ‘protejarea evreilor americani’.
‘Preşedinte Macron, antisemitismul este un cancer. El se propagă atunci când liderii rămân tăcuţi. El dă înapoi atunci când liderii acţionează. Vă chem să înlocuiţi slăbiciunea prin acţiune, împăciuirea prin voinţă, şi să o faceţi înaintea unei date clare: Anul Nou evreiesc, 23 septembrie 2025’, încheie prim-ministrul Netanyahu.
De la începutul războiului din Gaza, circa zece ţări şi-au anunţat intenţia de a recunoaşte statul Palestina.
Franţa, prin vocea preşedintelui Macron, a anunţat la sfârşitul lunii mai că va recunoaşte statul Palestina în septembrie, cu ocazia celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.
La sfârşitul lunii iulie, Australia şi 14 state occidentale, printre care Franţa şi Canada, au ‘invitat’ comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru.
Franţa va co-prezida în septembrie împreună cu Arabia Saudită o conferinţă internaţională vizând relansarea soluţiei aşa-zise ‘cu două state’, israelian şi palestinian.
Adunarea Generală a ONU se va încheia exact pe 23 septembrie, data indicată de Netanyahu în scrisoarea sa.
Conform presei australiene, Netanyahu a trimis pe 17 august o scrisoare cu un conţinut similar premierului australian Anthony Albanese.
Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…
Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) este binevenită să se alăture în mod activ…
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că 'alimentează focul antisemit'…
BETTER FINANCE (Federația Europeană a Investitorilor și Utilizatorilor de Servicii Financiare) susţine membrul său român,…
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a spus marţi că orice investiţie a guvernului american…
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus, într-o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump luni…
This website uses cookies.
Read More