International

Nicio dovadă a vieţii extraterestre nu a fost identificată până în prezent de Pentagon

Noul demers al Pentagonului de a investiga rapoartele referitoare la OZN-uri nu a oferit până în prezent nicio dovadă conform căreia extratereştrii ar fi vizitat Pământul sau s-ar fi prăbuşit pe planeta noastră, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, demersul Pentagonului de a investiga anomalii, obiecte neidentificate – în spaţiu, pe cer sau chiar sub apă -, a condus la sute de noi rapoarte care sunt în curs de cercetare, au declarat vineri înalţi responsabili din armată.

Până în prezent, însă, nimic nu indică existenţa vieţii extraterestre inteligente. Ronald Moultrie, subsecretar de stat pentru informaţii şi securitate, a declarat că “până acum nu am văzut nimic care ar sugera că a existat o vizită extraterestră, o prăbuşire extraterestră sau ceva de acest gen”.

Sean Kirkpatrick, directorul recent înfiinţatului Birou de soluţionare a anomaliilor în toate domeniile (AARO) al Pentagonului, nu a exclus posibilitatea vieţii extraterestre şi a subliniat că are o abordare ştiinţifică în cadrul acestei cercetări. “Aş spune doar că ne structurăm analiza astfel încât aceasta să fie foarte amănunţită şi riguroasă. Vom parcurge tot”, a adăugat el, vineri, în cadrul primei conferinţe de presă organizată de la înfiinţarea AARO, în luna iulie.

Misiunea AARO se concentrează asupra activităţilor inexplicabile din proximitatea instalaţiilor militare, în spaţiul aerian restricţionat şi în “alte zone de interes”, iar scopul său este de a contribui la identificarea posibilelor ameninţări la adresa siguranţei operaţiunilor militare americane şi a securităţii naţionale.

Un raport guvernamental de anul trecut a documentat peste 140 de cazuri pe care armata americană le numeşte oficial “fenomene aeriene neidentificate” (Unidentified Aerial Phenomena – UAP) observate începând din 2004. Toate, cu excepţia unuia – o situaţie atribuită unui balon mare, dezumflat – rămân neexplicate şi sunt supuse unor analize suplimentare, potrivit raportului.

Pentru celelalte 143 de cazuri, raportul a constatat că sunt disponibile prea puţine date pentru a se putea cunoaşte cu exactitate dacă este vorba despre unele sisteme aeriene sofisticate, dezvoltate fie de guvernul american, de o entitate comercială sau de o putere străină precum China sau Rusia.

Raportul din 2021 a inclus câteva fenomene UAP, obiecte enigmatice cu o viteză şi manevrabilitate ce depăşeau tehnologia aviatică cunoscută şi lipsite de orice mijloc vizibil de propulsie sau de suprafeţe de control al zborului, notează Reuters.

Kirkpatrick a declarat că de atunci au mai fost documentate câteva sute de cazuri. Cifra exactă urmează să fie dezvăluită în curând, însă un înalt oficial din marină a declarat în mai că numărul total al cazurilor raportate ajunsese deja la 400.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

2 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

2 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

3 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

3 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

3 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More