Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPremierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, discuţiile vizând situaţia de securitate regională şi energetică determinată de distrugerea unor capacităţi ucrainene de producere a energiei electrice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a subliniat sprijinul constant al României pentru Republica Moldova, de la livrarea de urgenţă a unor cantităţi de energie electrică, după sistarea livrărilor din Ucraina, până la furnizarea de gaz, lemne de foc şi păcură.
Preşedintele Republicii Moldova a prezentat situaţia după recenta tăiere de livrări de gaze şi nerespectarea contractului de către Gazprom şi Federaţia Rusă, atât către Republica Moldova aflată sub controlul autorităţilor legitime de la Chişinău, cât şi faţă de malul stâng al Nistrului, expus dificultăţilor financiare în perioada imediat următoare, precizează sursa citată.
Maia Sandu a mulţumit României pentru reacţia promptă privind compensarea de urgenţă a deficitului de energie electrică, arătând că vecinătatea cu războiul din Ucraina ridică îngrijorări şi produce efecte imediate.
De asemenea, cei doi înalţi oficiali au subliniat necesitatea decongestionării traficului de frontieră prin extinderea podurilor şi căilor de transport existente şi prin construirea de noi poduri peste râul Prut, care vor îmbunătăţi interconectarea dintre cele două state şi legăturile economice, comerciale şi de afaceri, arată comunicatul transmis de Executiv.
Oportunităţile astfel create pot antrena investiţiile de capital europene şi mări atractivitatea Republicii Moldova pentru partenerii externi, precizează sursa amintită, potrivit Agerpres.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More