Energie

Nicolae Ciucă anunţă că Ordonanţa prin care se compensează preţurile la energie va intra joi în dezbatere, într-o altă şedinţă de Guvern: Astăzi urmează să primesc planul de iarnă de la Ministerul Energiei

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că în cursul zilei urmează să primească planul de iarnă de la Ministerul Energiei, iar joi, în Comitetul ministerial, vor fi analizate concluziile analizei privind modificările la OUG-ul prin care se compensează preţurile la energie. Şeful Executivului a anunţat că Ordonanţa va intra în şedinţa de Guvern de mâine, care are pe agendă acest act normativ, potrivit news.ro.

”Astăzi urmează să primesc planul de iarnă de la Ministerul Energiei şi mâine, în Comitetul ministerial, să avem elementele de analiză şi desigur să avem concluziile analizei privind întreg procesul prin care vom aduce modificări la OUG-ul prin care compensăm preţurile la energie”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.

Şeful Executivului a arătat că este convins de faptul că ministrul Energiei a finalizat toate etapele de elaborare a acestui plan pentru iarnă şi ”vor avea spre analiză planul şi finalizate elementele de analiză pentru a lua o decizie pe modificarea Ordonanţei”.

Premierul Nicolae Ciucă a mai spus că mâine va avea loc o nouă şedinţă de Guvern, al cărui punct principal pe agendă va fi Ordonanţa de Guvern privind modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat la rândul lui că a primit planul pentru iarnă în timp ce premierul vorbea în debutul şedinţei de guvern.

”Chiar când vorbeaţi dumneavoastră am primit forma finală a programului de iarnă, este finalizat, acum colegii de la Energie pun sub forma actului normativ pentru ca dumneavoastră să îl aveţi în cursul zilei de astăzi şi să îl aprobăm în timp util, dacă este avizat, chiar săptămâna viitoare, în şedinţa de guvern, dacă nu, peste două săptămâni”, a spus Virgil Popescu.

Premierul Ciucă a intervenit: ”Nu, aprobarea se realizează în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, prin Hotărâre de Guvern”.

Ministrul Energiei a arătat, despre Ordonanţa de urgenţă privind compensarea preţurilor la energie, că ”împreună cu colegii de la Ministerul de Finanţe şi cu cei de la ANRE, au de finalizat problema acelei impozitări pe tot lanţul de producţie şi comercializare a energiei electrice”, forma finală urmând să fie prezentată în Comitetul ministerial de joi.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

18 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

19 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

19 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

19 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

20 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

20 de ore ago

This website uses cookies.

Read More