Preşedintele PNL Nicolae Ciucă dezvăluie coperta cărții sale printr-un clip despre cariera sa militară. Pentru prima dată, sunt difuzate imagini de pe front.
Nicolae Ciucă spune: “Îmi iubesc țara și nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaș în slujba României, e să îmi apăr patria. Și asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată și cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde ne-am afla și oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim.‟
De ce o carte despre Nicolae Ciucă?
Preşedintele Nicolae Ciucă explică: “Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că “nu sunt din filmul acesta”, al politicii românești. Și e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Și veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu. Sunt un om muncitor, cu credință și frică de Dumnezeu”.
Paginile acestei cărți sunt despre mine, spune Nicolae Ciucă, precizând: “Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic. Sunt despre viața mea, cea din spatele pupitrului, microfonului sau televizorului, despre experiențele mele personale și profesionale, dar și despre viziunea mea pentru România viitorilor ani”.