Politica

Nicolae Ciucă i-a predat mandatul de ministru al Apărării lui Vasile Dîncu: Mă despart de a doua familie

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la ceremonia de predare a mandatului de ministru al Apărării către Vasile Dîncu, faptul că momentul marchează despărţirea de “a doua familie”, potrivit Agerpres.

“Astăzi mă despart de instituţia care a fost a doua familie pentru mine şi pentru toţi care sunt astăzi aici în sală. De altfel, cred că nu numai eu, fiecare dintre dumneavoastră putem spune că am petrecut mai mult timp mai mult timp în interiorul acestei familii decât cu familiile de acasă”, a mărturisit şeful guvernului.

 

El a vorbit despre importanţa oamenilor. “Vă pot spune că am avut de fiecare dată în vedere oamenii, pentru că tehnica poate fi achiziţionată, poate fi pregătită, menţinută în stare de operativitate, dar asta nu se întâmplă de la sine, ci se întâmplă prin efortul, prin profesionalismul, prin dedicarea oamenilor, prin entuziasmul lor”, a mai menţionat Ciucă.

Articole recente

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

15 minute ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

2 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

2 ore ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More