Afaceri

Nicolescu (CNIPMMR): Jumătate dintre IMM-uri au probleme; 10% sunt în faliment, iar 40% şi-au redus activitatea

Jumătate dintre întreprinderile mici şi mijlocii din România au probleme, în condiţiile în care 10% din total sunt în stare falimentară, iar 40% şi-au redus activitatea în ultimii doi ani, a declarat, joi, Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Aceasta în condiţiile în care IMM-urile dau mai mult de jumătate din PIB-ul ţării şi contribuie într-o mare proporţie la exporturi, a amintit el, prezent la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor.

“14,28%, adică 1 din 7 IMM-uri, şi-au amplificat activitatea în ultimii doi ani, iar o treime funcţionează la aceeaşi parametri, ceea ce este foarte important, pentru că dă stabilitate economiei. Din păcate, jumătate dintre IMM-uri au probleme. 10% sunt în situaţie falimentară, iar 40% şi-au redus activitatea, ceea este un procent foarte mare. Acesta este tabloul ultimilor doi ani”, a arătat Nicolescu, potrivit Agerpres.

El a arătat că principalele dificultăţi sunt lipsa resursei umane, birocraţia şi inflaţia, urmate de dificultăţi de natură financiară, care se referă la cerere şi la concurenţa neloială.

“De asemenea, finanţarea este o problemă-cheie. România este singura ţară din Europa unde autofinanţarea este modalitatea principală de finanţare a IMM, adică 70%. La noi, creditele fiind folosite doar de un sfert dintre IMM-uri, ceea ce înseamnă că nu ne dezvoltăm”, a arătat reprezentantul CNIPMMR.

Potrivit acestuia, autofinanţarea nu produce un progres substanţial, te ajută să te menţii sau să nu mori, astfel că trebuie găsită neapărat o soluţie pentru a creşte creditarea.

“Este foarte mult spaţiu când vorbim de comisioane şi dobânzile practicate de bănci şi dacă le comparăm cu Europa este greu de înţeles”, a adăugat el.

Pentru următorii doi ani, 56% dintre IMM-uri vor să-şi extindă afacerea moderat, 11% rapid, ceea ce arată că două din trei firme mici şi mijlocii vor să se dezvolte.

“Este fantastic că antreprenorii sunt optimişti. Pe de altă parte, o treime îşi propun diminuarea afacerii, vor să vândă sau să se închidă, ceea ce este o pondere restul de mare”, a continuat Nicolescu.

El a adăugat că testul IMM, adică analiza privind modul în care actele normative influenţează mediul de afaceri, nu se face sau se face doar formal. 

Articole recente

Virgil Popescu: Până în trimestrul III al anului 2025, va fi propus un set de măsuri pe termen lung pentru a consolida protecţia sectorului siderurgic al UE

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, afirmă că, potrivit Comisiei Europene, până în…

3 minute ago

SN Nuclearelectrica SA a început astăzi lucrările civile de construcție pentru Proiectul Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă

Nuclearelectrica anunță că Proiectul Retehnologizării Unității 1 avansează semnificativ, în conformitate cu graficul de lucrări…

46 de minute ago

ANAF: Prejudiciu de peste 90 milioane de lei reprezentând TVA în comerţul cu maşini second-hand

Inspectorii antifraudă şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit un prejudiciu de peste 90…

o oră ago

Nazare: Reprezentanții FMI au recunoscut eforturile și angajamentul Guvernului pentru reforme consistente; au salutat măsurile recente

Discuțiile reprezentanților misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Ministerului Finanțelor s-au axat pe evoluția economiei…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More