Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUniunea Europeană ar putea regândi clasificarea gazelor naturale drept energie de tranziţie către energia ”verde”, în cazul în care Federaţia Rusă va continua să-şi umfle muşchii în estul Europei, a declarat, marţi, Răzvan Nicolescu, fostul ministru al Energiei, în cadrul Romanian International Gas Conference.
“Cine ar putea să facă foarte mult rău gazului natural vizavi de taxonomie şi în general gazului natural ca şi combustibil de tranziţie în Europa sunt cei din Rusia. Dacă nu se vor linişti şi vor continua să-şi umfle muşchii pe aici prin regiune, atunci este foarte probabil ca această tranziţie având gazul natural ca un posibil înlocuitor pentru cărbune, mai ales pe partea generală de energie electrică, să fie puţin regândită, pentru că până la urmă furnizorul principal de gaze naturale al Europei este Federaţia Rusă, iar atunci când ai un furnizor care devine din ce în ce mai puţin predictibil şi din ce în ce mai puţin dispus să urmărească reguli şi devine din ce în ce mai dornic să-şi arate muşchii într-un context în care lumea este oricum foarte îngrijorată de ceea ce se întâmplă cu criza sanitară, cu criza climatică, poate cu o criză alimentară, şi nu mai e nevoie şi de încordări din astea de muşchi”, a afirmat Răzvan Nicolescu.
Acesta a estimat că Executivul comunitar va clasifica gazele naturale drept sursă de energie de tranziţie către energia “verde”.
“Previziunea meu este că gazul natural se va regăsi (pe lista UE de surse de energie de tranziţie către o energie ‘verde’, n.r.), pentru că ştiu cum decurg lucrurile şi cum decurge discuţia la Bruxelles, acesta este pronosticul meu”, a menţionat Răzvan Nicolescu.
Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…
Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…
O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…
Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…
Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…
Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…
This website uses cookies.
Read More