Asigurari

Nicoleta Radu (PAID): Până în momentul de faţă, avem în jur de 300 de dosare avizate în urma inundaţiilor din Vaslui şi Galaţi

PAID are 300 de dosare avizate ca urmare a inundaţiilor de judeţele Vaslui şi Galaţi, valoarea daunelor înregistrate fiind de aproximativ 600.000 de lei, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Nicoleta Radu, directorul general al PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale.

“În momentul de faţă, pentru daunele care s-au produs locuinţelor afectate în Galaţi şi Vaslui au fost făcute primele plăţi. Practic, primele plăţi au fost făcute în 48 de ore de la data la care ne-a fost notificată dauna. Desigur, aşteptăm în continuare ca oamenii, cei care deţin poliţe de asigurare obligatorie, să ne notifice şi în măsura în care vom avea toate actele dumnealor la dispoziţie plăţile vor fi făcute de îndată. Până în momentul de faţă avem în jur de 300 de dosare avizate”, a spus Nicoleta Radu, prezentă la un eveniment al companiei.

Ea a menţionat că valoarea daunelor înregistrate este de aproximativ 600.000 de lei.

Nicoleta Radu a afirmat că există o creştere a numărului de asigurări, dar care nu este foarte mare, de 3 puncte procentuale, începând de la data la care au intrat în vigoare modificările legislative din noiembrie 2023. Avansul este de 300.000 de poliţe, dar numărul lor nu creşte spectaculos.

La rândul său, directorul general adjunct al PAID, Cosmin Tudor, a declarat că în perioada aceasta marcată de evenimentele din Galaţi şi Vaslui vânzările zilnice s-au dublat faţă de perioada similară din anul trecut.

“Exact la fel s-a întâmplat şi după cutremurele care au avut loc în Gorj anul trecut. Euforia a ţinut două săptămâni, să sperăm că anul acesta va ţine mai mult şi se vor asigura mai mulţi oameni. Speranţele sunt reduse pentru că gradul de cuprindere în asigurări în Vaslui este de 12%, iar în Galaţi este de 20%. În mediul rural este la jumătate”, a spus Cosmin Tudor.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

2 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

2 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

3 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

3 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

3 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More