Burse/Investitii

Nicu Buică a demisionat din funcția de Director General al SAI Muntenia Invest, administratorul Longshield Investment Group; Actualizare declarație Nicu Buică

Nicu Buică a demisionat din funcția de Director General al SAI Muntenia Invest, administratorul Longshield Investment Group SA, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

*ACTUALIZARE Nicu Buică: Sunt convins că societatea va continua activitatea de administrare de active cel puțin la aceleași standarde de competitivitate

La solicitarea Financial Intelligence, Nicu Buică a trasmis: “Contextul personal și familial necesită, în perioada următoare, o implicare mai mare și resurse de timp și atenție din partea mea. În aceste condiții, devine dificilă exercitarea atribuțiilor executive cu aceeași determinare ca și până acum, astfel că decizia firească a fost să mă retrag din funcția pe care o dețin.

Longshield Investment Group S.A. reprezintă o etapă importantă în cariera mea, o experiență pe care o prețuiesc cu o echipă căreia îi mulțumesc pentru susținere și colaborare. Sunt convins că societatea va continua activitatea de administrare de active cel puțin la aceleași standarde de competitivitate ca și până acum, aducând un plus de valoare și performanță acționarilor săi.”

***

Raportul arată: “SAI Muntenia Invest SA, administratorul Longshield Investment Group SA, informează că, în data de 25.09.2024, a fost înregistrată la societate solicitarea domnului Nicușor Marian Buică privind încetarea relațiilor contractuale de mandat din funcția de Director General al SAI Muntenia Invest SA, începând cu data de 19.10.2024 din motive personale/familiale, urmând ca mandatul de director general al domnului Nicușor Marian Buică să înceteze de plin drept de la aceast dată.

Domnul Sergiu Mihailov, Director Administrare Corporativă al SAI Muntenia Invest SA, director autorizat de ASF în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a fost desemnat ca înlocuitor temporar al Directorului General începând cu data de 19.10.2024, până la numirea de către Consiliul de Administrație și autorizarea de către ASF a unei persone în functia de Director General al societății.”

Consiliul de Administrație al SAI Muntenia Invest SA îi mulțumește domnului Nicușor Marian Buică pentru activitatea desfășurată în cadrul societății și îi dorește succes pe viitor.

Articole recente

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

29 de minute ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

34 de minute ago

Meta Estate Trust raportează, în semestrul I, venituri de 13,78 milioane lei și profit net de 4,65 milioane lei

Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…

39 de minute ago

O divizie elveţiană a HSBC renunţă la peste 1.000 de clienţi bogaţi din Orientul Mijlociu, pe fondul presiunilor autorităţilor de reglementare

Divizia elveţiană de private banking a HSBC a început să renunțe la peste 1.000 de…

53 de minute ago

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More