Burse/Investitii

Nicu Marcu, ASF: Asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase – principal obiectiv al ASF

Elaborarea unei strategii naționale pentru piața de capital este unul dintre proiectele importante pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în parteneriat cu Ministerul Finanțelor Publice, îl promovează pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital și facilitarea accesului la finanțare pentru toate tipurile de investitori, a transmis Nicu Marcu, președintele ASF, la Summitul Administratorilor de Fonduri din România, aflat la a doua ediție.

El a reamintit că Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv principal asigurarea stabilității, competitivității și bunei funcționări a piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase.

Mesajul Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, transmis la Summit-ul Administratorilor de Fonduri din România, a fost prezentat de Directorul Direcției de Comunicare și Relații Interinstituționale al Autorității, domnul Daniel Apostol.

„Piața de capital trebuie să ajungă un motor al economiei care oferă sursă de finanțare companiilor, precum și un loc de investiții pentru societățile de asigurare, respectiv pentru fondurile de pensii, ceea ce poate conduce în mod direct și indirect la creșterea economică a României”, a transmis Nicu Marcu.

“Subliniez și astăzi că Bursa de Valori București trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte piețe financiare din spațiul sud-est european. Pentru acest lucru este nevoie de o lichiditate mai mare, iar aceasta se poate obține prin oferirea de active de calitate, printr-o implicare mai activă a statului român la dezvoltarea acestui sector financiar”, a mai transmis presedintele ASF.

Mesajul sau mai arata: “Este însă un moment bun să vă spun că Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează modul în care tehnologia a transformat produsele și serviciile pentru a promova cele mai noi practici în domeniu.

Într-un context macroeconomic global, dar și european greu încercate de incertitudini, stabilirea unor condiții favorabile, mai puțin birocratice și mai puțin costisitoare (de ex: introducerea de către  Autoritatea de Supraveghere Financiară a posibilității pentru subscrierea unităților de fond prin mediul online), pentru fondurile de investiții și pentru consumatori, poate ajuta această industrie să se dezvolte, cu impact pozitiv și asupra altor segmente ale pieței financiare (de ex: Bursa de valori).

Dintre segmentele pieței de capital, în ultimii ani, piața organismelor de plasament colectiv a avut o dezvoltarea mai accelerată și s-a bucurat de o creștere importantă a activelor administrate pe termen lung, în ciuda turbulențelor generate de contextul COVID-19.

Deși piața este încă dominată de fondurile de instrumente cu venit fix, lipsindu-i gradul de sofisticare și diversitatea de produse de acumulare și investire întâlnite pe piețele mai dezvoltate, trebuie scoasă în evidenta importanța industriei fondurilor de investiții în procesul de economisire, mai ales în condițiile unui mediu financiar caracterizat de rate scăzute ale dobânzilor.

Un alt element important, care poate duce la dezvoltarea industriei fondurilor de investiții este creșterea gradului de incluziune financiară. În acest sens, Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează și modul în care tehnologia a transformat produsele și serviciile pentru a promova cele mai noi practici în domeniu care să ajute la dezvoltarea piețelor financiare nebancare prin diversificarea produselor și prin posibilitatea utilizării celor mai noi tehnologii.

Prin acest demers ne dorim să ne asigurăm că atât persoanele fizice, cât și micile afaceri pot beneficia de servicii financiare accesibile și eficiente.

Acestea fiind spuse, urez mult succes tuturor investitorilor din România”.

Citeste si Nicu Marcu, ASF: Piața de capital trebuie să ajungă un motor al economiei care oferă sursă de finanțare companiilor, precum și un loc de investiții pentru societățile de asigurare, respectiv pentru fondurile de pensii

Articole recente

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

35 de minute ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

37 de minute ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

o oră ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

o oră ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

o oră ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More