Energie

Niculescu: ANRE a acordat prima licenţă pentru furnizarea de biogaz şi biometan

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat, în şedinţa Comitetului de Reglementare de săptămâna aceasta, licenţierea activităţii de furnizare biogaz şi biometan pentru un operator economic din România, aceasta fiind prima licenţă acordată în domeniu, a anunţat preşedintele ANRE, George-Sergiu Niculescu, potrivit Agerpres.

“În şedinţa Comitetului de reglementare de săptămâna aceasta am aprobat licenţierea activităţii de furnizare biogaz – biometan pentru un operator economic din România. Practic, este prima licenţă pe care ANRE o acordă în acest domeniu. Înregistrăm o premieră. Biometanul este un combustibil care se produce din deşeuri, cu aplicaţie atât către consumatorii casnici, cât şi consumatorii non casnici. Autoritatea de Reglementare va sprijini astfel de demersuri şi în viitor, în aşa fel încât România să poată să îşi atingă ţintele asumate în ceea ce priveşte tranziţia energetică”, a transmis Niculescu printr-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit preşedintelui ANRE, acordarea acestei licenţe reprezintă un pas istoric pentru energia verde în România, fiind important deoarece biometanul diversifică mixul energetic şi reduce amprenta de carbon şi ajută şi la economia circulară, deşeurile fiind transformate în energie.

George-Sergiu Niculescu a subliniat că obiectivele sunt clare, respectiv 5% biometan în reţele până în 2030, 10% până în 2050, acesta fiind compatibil cu infrastructura existentă.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

4 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

4 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

4 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

8 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More