Energie

Niculescu (ANRE): Cred că de săptămâna viitoare vom începe discuţiile cu operatorii de distribuţie în ceea ce priveşte perioada a 5 -a de reglementare

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei va începe, de săptămâna viitoare, discuţiile cu operatorii de distribuţie a energiei în ceea ce priveşte perioada a 5-a de reglementare, a declarat, marţi, preşedintele ANRE, George Niculescu, potrivit Agerpres.

“Vom intra pe un calendar de discuţii cu operatorii de distribuţie în ceea ce priveşte perioada a 5-a de reglementare. Cred că chiar de săptămâna viitoare. Nu este uşor să menţii un echilibru între nevoile de investiţii şi nevoile de dezvoltare ale reţelelor de distribuţie şi limita de suportabilitate a consumatorilor”, a spus Niculescu la o conferinţă pe teme de energie.

El a subliniat că este nevoie de investiţii în reţelele de distribuţie, care trebuie întărite şi dezvoltate, dar trebuie văzut şi cum pot fi operate eficient aceste reţele, astfel încât tariful de distribuţie să fie unul raportat la posibilităţile consumatorilor din România.

“Trebuie să ne uităm la partea de eficienţă din punctul meu de vedere al operării acestor reţele de distribuţie, cum putem să operăm într-un mod eficient aceste reţele, în aşa fel încât poate reuşim sub o formă, şi lucrul acesta vom încerca să-l clarificăm cu operatorii de distribuţie în perioada următoare, cum reuşim să operăm mai eficient şi să reducem costurile de operare în aşa fel încât tariful de distribuţie să fie unul la un nivel de suportabilitate, raportat în mod direct la puterile consumatorilor din România”, a explicat Niculescu la conferinţa organizată de Ziarul Financiar.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte revenirea la piaţa liberă de energie şi gaze, preşedintele ANRE a reiterat că este nevoie de o ieşire treptată din schema de plafonare a preţurilor, pentru a nu produce şocuri în facturile consumatorilor.

“Am participat la câteva discuţii împreună cu Ministerul Energiei pe acest subiect. Este de notorietate faptul că public am declarat în nenumărate rânduri că este nevoie de ieşire treptată din această schemă de sprijin şi profit de această ocazie pentru a întări acest mesaj. E nevoie de un phase- out treptat, de o ieşire treptată din această schemă de sprijin, fără să producem şocuri în facturile consumatorilor de energie. Îmi doresc ca acest proces să fie unul lin şi fără niciun fel de probleme şi sunt dispus să punem la dispoziţia autorităţilor decidente toată expertiza colegilor din Autoritatea de Reglementare pentru a găsi cea mai bună soluţie. Cum vedem lucrul acesta? Exact cum am declarat: o ieşire treptată din schema de sprijin, reintroducerea lichidităţii pe piaţa de energie prin disponibilizarea unor volume de energie pentru a fi tranzacţionate altfel decât mecanismul de achiziţie centralizată de energie electrică, ţinând cont, de asemenea, de nevoia de stabilitate şi de predictibilitate de preţuri pentru consumatorii casnici sau non casnici”, a punctat George Niculescu.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

3 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

3 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More