Energie

Niculescu (ANRE): Eliminarea avizului tehnic de racordare va reduce birocraţia şi va grăbi implementarea proiectelor energetice

Eliminarea avizului tehnic de racordare va reduce birocraţia şi va contribui la grăbirea implementării proiectelor energetice, dar va avea consecinţe benefice şi asupra consumatorilor de energie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George-Sergiu Niculescu.

“Vreau să vorbim astăzi despre anunţul pe care l-am făcut săptămâna trecută cu privire la eliminarea avizului tehnic de racordare (ATR) şi o să încerc să dau mai multe detalii cu privire la avantajele acestei măsuri din punct de vedere al reducerii birocraţiei şi de grăbire a implementării proiectelor energetice. (…) Această eliminare a ATR-ului va avea consecinţe benefice din punctul nostru de vedere şi asupra consumatorilor de energie. Evident că această eliminare este un pas important, e o decizie majoră pe care autoritatea urmează să o ia”, a spus Niculescu.

Acesta a precizat că a avut discuţii cu specialiştii tehnici din autoritate “o bună perioadă de timp”, decizia fiind analizată pe toate părţile, şi, de asemenea, va începe un proces de consultare publică pe acest subiect.

“Părerea noastră este că, pe lângă faptul că este o măsură de reducere a birocraţiei, cred eu că este un pas înainte. Eliminând practic ATR-ul după avizarea studiului de soluţie trecem direct la contractul de racordare, care va fi prezentat solicitantului în baza soluţiei care a fost aprobată de către Comisia Tehnico-Economică a operatorului de reţea, operatorului de distribuţie sau de transport. Nu suntem prima ţară care nu o să avem acest aviz tehnic de racordare, deci nu este o premieră la nivel european, dar ne dorim să înlesnim implementarea proiectelor de energie şi să ajutăm consumatorii de energie”, a punctat preşedintele ANRE.

El anunţase, pe 1 aprilie, la o dezbatere pe teme de energie, că Autoritatea analizează o nouă modificare a Regulamentului de racordare la reţea, pentru eliminarea Avizului Tehnic de Racordare.

“Ne dorim să avem acces la reţea în condiţii cât mai uşoare şi de aceea vreau să fac un anunţ, pentru că tot am început seria aceasta de reducere a lui birocraţiei la nivelul Autorităţii de Reglementare. Vreau să vă spun că luăm în considerare, ne-a fost propusă de către colegii din autoritate, o nouă modificare a regulamentului de racordare în sensul eliminării ATR-ului. Este o propunere pe care o am pe masă. Este un lucru la care încă reflectăm. Îmi permit să-l anunţ public astăzi. Evident că vom trece prin absolut toate procedurile legale de transparenţă decizională dacă intern această hotărâre vom considera că este fezabilă şi că ne atingem dezideratul pe care îl vrem: reducerea birocraţiei, termene mai mici şi în final acces la reţea mai facil atât pentru consumatori, cât şi pentru producători, în general pentru toţi utilizatorii de reţea”, anunţase George Niculescu.

View Comments

  • Buna ziua -Domnule președinte daca am racord la gaze naturale și între timp sa făcut iesire din indiviziune și a apărut urmări lotizării o intrare a coindivizarului între două loturi ale mele întrebarea este că nu-mi aprobă racordarea la actualul branșament pentru încă un foc că traversez altă proprietate.multumesc pentru înțelegere.

  • sunt autorizat ANRE lllA , lllB, verificator și expert tehnic.
    propunerea este buna
    Ar trebui luat în calcul și revenirea la
    responsabil tehnic in domeniul instalațiilor tehnologice autorizat de către ANRE
    Pentru cele civile să se facă de către inspectoratul de stat în construcții

  • ATR sa fie eliminat!
    milioane de români cred că nu au curent electric prin rețea, acum in lumea civilizata !!!
    o bătaie de joc!

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

6 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

6 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

6 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

7 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

9 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More