Categories: Fără categorie

Nicuşor Dan: Am intensificat tratamentele în zonele cu ţânţari purtători de West Nile; nu există niciun caz de îmbolnăvire

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că la nivelul Bucureştiului monitorizarea speciei de ţânţar purtător al virusului West Nile se face permanent, iar acolo unde au fost identificate astfel de populaţii – zonele Universitate – Eroilor şi Crângaşi – tratamentele contra lor au fost intensificate, subliniind că, din datele pe care le are, nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire.

El a precizat că, în acest an, campania de dezinsecţie a început mai târziu din lipsa banilor, însă în prezent, ritmul de aplicare a tratamentelor este mai mare.

“În anii precedenţi, erau şapte tratamente pentru ţânţari. Anul acesta o să facem 14 şi acum suntem la al cincilea. (…) Atât Institutul Cantacuzino, cât şi noi avem acele capcane pentru ţânţari, care pot să spună unde sunt, care sunt speciile de ţânţari care circulă în anumite zone, trăiesc în anumite zone ale Bucureştiului şi faţă de sesizările, şi de la institut, şi de la operatorii noştri, de West Nile, în zona Eroilor, una, şi cea de-a doua în zona Crângaşi, am intensificat acolo. Au fost două (…) constatări, una în zona Crângaşi şi una în zona Universitate – Eroilor şi, deci, pe fiecare din aceste zone, ne-am dus preponderent pe parcuri, de exemplu, în Parcul Cişmigiu şi, după aceea, în întreaga zonă. Asta a început deja alaltăieri”, a explicat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Potrivit primarului, monitorizarea ţânţarilor se face permanent. “Deci, să ne înţelegem, există ţânţarul, da, dar nu există persoane îmbolnăvite în momentul ăsta. Ca să fim precişi, da, monitorizarea este permanentă şi, atât timp cât populaţia persistă, tratamentul este intens pe ei”, a afirmat el.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More