Update articol:

Nicuşor Dan apreciază că România ar putea respecta indicatorii pentru zona euro în termen de 3-4 ani

Nicuşor Dan apreciază că România ar putea respecta indicatorii pentru zona euro în termen de 3-4 ani
 - poza 1 Nicusor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că România îşi poate propune să respecte indicatorii necesari pentru adoptarea monedei euro într-un termen de trei-patru ani.

Precizările au venit după ce preşedintele a fost întrebat în ce măsură consideră că este oportună începerea unei discuţii serioase despre adoptarea monedei unice.

“Trecerea României la euro e benefică. Cu cât economia ta este mai integrată într-o economie care permite firme care se desfăşoară pe spaţii mai largi, cu atât firmele acelea vor fi mai productive. Cu atât mai mult, vei avea locuri de muncă bine plătite în ţara ta. Condiţiile sunt însă cele pe care le cunoaştem. Ca să aderi la moneda euro trebuie – şi pe deficit, şi pe datorie – să intri în nişte indicatori în care noi putem să ne propunem să fim într-un orizont de trei-patru ani de acum încolo”, a declarat preşedintele, după reuniunea informală a liderilor Consiliului European, desfăşurată la Castelul Alden-Biesen din Regatul Belgiei.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (03/03/2026)

Actualizare privind Comitetul Reprezentantilor al Fondul Proprietatea S.A.

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (03/03/2026)

Disponibilitate vot online AGOA din 09.03.2026

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (03/03/2026)

Prioritatea proiectelor noi de investitii

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/03/2026)

Reluare tranzactionare ora 14:40: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlu III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 239/03.03.2026 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (03/03/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 28.02.2026