Afaceri

Nicuşor Dan: Capitala, cel mai bogat oraş din România, intră în faliment

Deputatul Nicuşor Dan susţine că Bucureştiul, ‘cel mai bogat oraş din România’, cu un PIB pe cap de locuitor ‘peste media europeană’, intră în faliment, el reacţionând astfel faţă de o afirmaţie similară a primarului Gabriela Firea cu privire la bugetul insuficient al Capitalei.

“Am anunţat săptămâna trecută faptul că, matematic, Primăria Capitalei riscă falimentul în cursul anului 2019. Astăzi, Gabriela Firea confirmă că “acum toţi suntem în faliment nedeclarat”. Oare ce cuvinte pot descrie atâta incompetenţă? Cel mai bogat oraş din România, cu PIB-ul pe cap de locuitor peste media europeană, intră în faliment”, arată Dan într-un comunicat transmis vineri.

El adăugă că prin bugetul naţional sunt alocate fonduri cu 500 de milioane de lei mai puţin decât anul trecut din impozitul pe venit, adică 3 miliarde faţă de 3,5 miliarde de lei.

“Dar nu s-a prevăzut în bugetul aprobat de Consiliul General 3 miliarde venituri proprii în plus faţă de anul trecut? Fie bugetul pe 2019 este nerealist, aşa cum am mai spus, 3 miliarde fiind puse din pix, sau nu intrăm în faliment, însă cele două posibilităţi se exclud”, afirmă Nicuşor Dan.

O altă chestiune pe care acesta o abordează este prioritizarea plăţilor în Primăria Capitalei şi de ce au fost plătiţi 27 de milioane de lei pentru exproprierile ‘suspecte’ din Parcul Verdi, dar nu a fost achitată factura la Elcen.

Vineri, edilul Gabriela Firea a declarat că Primăria se află în “faliment nedeclarat” alături de primăriile de sector, fiindu-i necesar “urgent” un miliard de lei pentru a-şi asigura activitatea. “Eu sunt mult mai preocupată în acest timp de faptul că atât Primăria Capitalei, cât şi primăriile de sector, cât şi multe municipii şi oraşe din ţară au un buget mult mai mic decât cel care ni s-a promis şi s-a prognozat, când a fost unul pe hârtie. Îmi pare rău că ai mei colegi primari m-au lăsat singură anul trecut să mă bat cu ştiţi dumneavoastră cine, pentru că probabil unii s-au bucurat că s-au tăiat bani de la Primăria Capitalei, dar acum toţi suntem în faliment nedeclarat. Sper ca măcar de această dată să fim uniţi. Ceea ce se realizează cu banii de la primărie este doar în beneficiul cetăţenilor”, a susţinut ea înaintea şedinţei CExN al PSD. 

Articole recente

Donald Trump o acuză pe Beyoncé că a primit din partea democraţilor 11 milioane de dolari pentru a o susţine pe Kamala Harris și cere să fie acţionată în instanţă

Preşedintele american Donald Trump îşi continuă atacurile asupra personalităţilor publice care au susţinut-o pe Kalama…

o oră ago

Bilete de tren mai scumpe pentru anumite distanţe, în urma majorării TVA din 1 august (proiect)

Ministerul Transporturilor propune modificarea tarifelor pentru transportul feroviar de călători în contextul majorării cotei de…

2 ore ago

Alibaba lansează ochelari inteligenţi cu AI, Quark AI Glasses, rivali chinezi ai ochelarilor Meta

Alibaba a anunţat luni lansarea unei perechi de ochelari cu inteligenţă artificială, numiţi Quark AI…

2 ore ago

ANUNȚ PRIVIND DESCHIDEREA PROCEDURII SIMPLIFICATE A FALIMENTULUI DEBITOAREI SCHUSTER SALUBRI-TRANS SRL

Lichidatorul judiciar, BASTUCESCU PÂRVU INSOLVENCY SPRL, notifică deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SCHUSTER…

2 ore ago

T1 2025 – venitul bănesc mediu pe persoană, 3.453 lei pe lună

Datele publicate de INS pentru trimestrul I 2025 arată că venitul mediu al gospodăriilor populației…

2 ore ago

Acordul comercial dintre SUA și UE este o „zi neagră” pentru Europa, afirmă premierul francez

Tariful de 15% impus de Trump înseamnă că exportatorii europeni se vor confrunta cu o…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More