Politica

Nicuşor Dan cere Guvernului creşterea plafonului de îndatorare pentru Primăria Capitalei

Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că a cerut Guvernului ridicarea plafonului de îndatorare a Primăriei Capitalei pentru a putea achita atât datoriile Municipalităţii către Termoenergetica, cât şi datoria operatorului de termoficare către ELCEN şi pentru a putea plăti prima rată pentru achiziţia capacităţilor de producţie ale ELCEN.

“O să fie o rectificare bugetară în cursul lunii august, aşa a anunţat Guvernul. Eu sper ca în cadrul acestei rectificări bugetare să existe o ridicare a plafonului de îndatorare pentru municipiul Bucureşti, pentru ca ridicarea plafonului să permită achitarea acestor datorii şi plata primei tranşe către achiziţia ELCEN. Acesta este sprijinul de la Guvern pe care l-am solicitat şi sunt optimist că o să-l primim. În situaţia în care ni se permite această îndatorare, o să stingem atât aceste diferenţe de preţ, care sunt de ordinul 400 de milioane de lei, cât şi datoria curentă, care în momentul de faţă este sub 400 de milioane de lei, şi la începutul săptămânii viitoare o să fie undeva la 330-340 de milioane de lei”, a precizat Nicuşor Dan, care a participat la deschiderea şantierului din Pantelimon pentru modernizarea reţelei de termoficare, potrivit Agerpres.

Întrebat cum achită datoria Termoenergetica către ELCEN, care este dublă faţă de datoria Primăriei Capitalei la Termoenergetica, edilul a spus că nu e vorba de o pierdere financiară, ci e o “chestiune tehnică”.

“Nu e vorba de o pierdere financiară, e o chestiune tehnică, în sensul că tariful cu care ELCEN vinde către Termoenergetica este dat de către ANRE, în baza unor normative pe care ANRE le are şi care nu corespunde cu tariful real în ceea ce priveşte pierderile. Şi din cauza asta există o diferenţă care este estimată cam la 120 de milioane de lei pe 2020 şi la vreo 220 de milioane de lei pe 2021. Şi aceşti bani trebuie să fie recunoscuţi de către Consiliul General”, a mai spus Nicuşor Dan.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

3 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

3 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

3 ore ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

3 ore ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More