Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă ‘primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale şi un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român’, apreciază primarul Capitalei, Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.
Precizările vin după ce Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR) a susţinut marţi, într-un comunicat de presă, preluat şi de TASS, că liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzaţii împotriva candidatului la Preşedinţia României Călin Georgescu.
“Azi, Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei a dat un comunicat oficial în care atacă procurorii români care-l anchetează pe Călin Georgescu. Este primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale şi un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român, actualii şefi ai instituţiilor noastre şi pentru cetăţenii români. Iată cum, în câteva luni de zile, cei care au organizat alegerile şi cei care le-au manipulat ne-au adus într-un moment critic pentru libertatea, prosperitatea şi parcursul nostru democratic. România are nevoie de un nou suflu şi un preşedinte legitimat prin vot, responsabil şi devotat valorilor europene”, scrie edilul general, marţi, pe Facebook.
Conform Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR), Bruxelles-ul duce un război împotriva liderilor europeni care îl susţin în mod deschis pe preşedintele american, Donald Trump.
“Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în declararea ca nevalabile a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, a cerut autorităţilor actuale de la Bucureşti să îi interzică lui Georgescu să participe la noul scrutin din luna mai. Ea a avertizat că, dacă acest reprezentant al ‘forţelor nesistemice’ îşi continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricţiona accesul României la fondurile sale”, susţine Serviciul rus de Informaţii Externe, fără a aduce dovezi.