Preşedintele Nicuşor Dan consideră că este în interesul României să participe la Consiliul pentru Pace, în calitate de observator.
Şeful statului a arătat, la Radio România Actualităţi, că organizaţia are o Cartă pe care au semnat-o deja statele care au devenit membre şi în aceasta sunt prevederi care sunt în contradicţie cu angajamente internaţionale pe care România şi le-a luat.
“Membrii acestei organizaţii îşi propun împreună să dispună sancţiuni, dar România are obligaţie faţă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sancţiunile pe care le-ar putea dispune faţă de o ţară sau faţă de un operator economic şi atunci evident că suntem oameni serioşi, nu putem semna încălcându-ne obligaţia pe care ne-am asumat-o deja”, a spus preşedintele.
Potrivit acestuia, pe 19 februarie, are loc o primă întâlnire de lucru a acestei organizaţii.
“După ce am primit invitaţia de a participa la această şedinţă, la prima întâlnire, am solicitat alte tipuri de clarificări. (…) După câteva zile de discuţii cu partea americană am stabilit ce înseamnă să fii observator la această reuniune. Credem că e în interesul României să participăm în această calitate de observator”, a arătat Nicuşor Dan.
Şeful statului a afirmat că la această primă întâlnire se va discuta exclusiv despre Gaza.
“Noi suntem interesaţi de un context internaţional de pace în toate regiunile globului. Suntem foarte interesaţi de a ne menţine legătura privilegiată cu Statele Unite ale Americii, care este un pilon important de securitate pentru România şi deci participăm la această iniţiativă a Statelor Unite care îşi propune în momentul acesta să stabilizeze o zonă în Orientul Mijlociu, care este importantă în economia globală”, a arătat Nicuşor Dan.
* Cred că prezenţa României la Consiliul Păcii va clarifica relaţia bilaterală între România şi SUA
Prezenţa României la Consiliul pentru Pace va clarifica relaţia bilaterală ”adevărată” între România şi SUA, a afirmat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan.
“Mesajul este, în opinia mea, foarte important. Au existat anumite, cum să le spunem, dubii, neîncredere, poate, după alegerile anulate, din partea Administraţiei americane şi faţă de tot acest context. Cred că prezenţa României, prin preşedintele ei, ajută la a clarifica, odată pentru totdeauna, şi diplomatic şi faţă de cetăţeni care este relaţia adevărată bilaterală între România şi Statele Unite”, a spus şeful statului, la Radio România Actualităţi.
El a arătat că anularea alegerilor “nu este un fapt uzual într-o democraţie”, dar a apreciat că, în acest moment, “lucrurile sunt clare”.
Nicuşor Dan a mai precizat că, în contextul participării la Consiliul Păcii, pe 19 februarie, nu sunt planificate întâlniri oficiale, dar este posibil să existe “incidental o discuţie cumva de salon aşa, dar pentru moment o discuţie bilaterală cu agendă nu este planificată”.