Categories: Politica

Nicuşor Dan: Datoria curentă a Bucureştiului este zero; datoria pe termen lung este de 3 miliarde de lei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat luni că datoria curentă a Bucureştiului este zero, iar datoria pe termen lung este de 3 miliarde de lei.

“În acest moment datoria curentă este zero. Datoria pe termen lung este 3 miliarde de lei. (…) Toate statele, toate primăriile au datorii pe termen lung, care sunt eşalonate şi pe care le plătesc lunar şi se împrumută într-o anumită limită. Asta e absolut firesc. Despre ce am vorbit era o datorie curentă. Adică oricare dintre oamenii cărora noi le datoram bani putea să vină să blocheze conturile, aşa cum unii au şi făcut. În momentul în care am venit în Primărie, noi aveam conturile blocate. Puteam să plătim salariile, dar nu puteam să plătim investiţii. De exemplu, erau câţiva turnicheţi şi nişte chestiuni relativ simple, sistem de iluminat la Arena Naţională – noi urma să organizăm Euro 2020 în Bucureşti – şi nu puteam să le plătim şi UEFA zicea că ne ia organizarea. Deci tipul acesta de lucruri nu puteam să le facem”, a spus Nicuşor Dan la B1Tv.

Edilul general a menţionat că la începutul mandatului său se întâlnea frecvent cu reprezentanţii firmelor care aveau de încasat bani de la autoritatea locală şi care aşteptau să le promită “că la un moment dat” vor fi eşalonate şi acordate sumele restante. Nicuşor Dan a menţionat că din cauza situaţiei financiare a Primăriei a ales să comunice mai puţin în mod public la începutul mandatului.

“Nu puteam să ies să spun: ‘Suntem în faliment’, din moment ce tot eu a doua zi trebuia să mă întâlnesc cu oameni să le spun: ‘Aveţi răbdare, că o să vă plătim’. Nu aş fi fost credibil nicio într-o ipostază, nici în alta. Pentru binele instituţiei, nu am comunicat o vreme, pentru ca toate lucrurile astea să le fac în linişte, în spate, şi oamenii să aibă încredere”, a spus el, potrivit Agerpres.

Nicuşor Dan a mai precizat că suma de trei miliarde de lei, acumulată ca datorii, ar fi putut fi utilizată pentru achiziţionarea a 200 de tramvaie.

View Comments

  • Pfff...ce hal de om...
    Concret, poate sa spuna cineva ce a facut omul asta de cand e primarul Bucurestiului?
    Da...stiu...armata de troli o sa spuna: "greaua mostenire"...

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

3 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

3 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

3 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

3 ore ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

4 ore ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More