Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele Nicuşor Dan apreciază că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere este ”în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei – transparenţa în exercitarea funcţiilor publice”.
”Decizia surprinzătoare a Curţii Constituţionale anunţată astăzi este în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei – transparenţa în exercitarea funcţiilor publice”, a scrus, joi, seară, pe Facebook, preşedintele Nicușor Dan, potrivit News.ro.
Acesta apreciază că ”accesul cetăţenilor la informaţii privind declaraţiile de avere ale demnitarilor este o garanţie a integrităţii şi responsabilităţii în spaţiul public, iar acest principiu trebuie apărat cu fermitate”.
”În cazul în care motivarea deciziei identifică deficienţe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, a mai transmis preşedintele.
CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
”Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea.
De asemenea, declaraţiile de avere nu vor mai fi publice, Curtea invocând ”concepţia europeană orientată spre necesitatea protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal”, dar şi prevederea din Constituţie potrivit căreia ”autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”.
Decizia Curţii produce efecte pentru viitor şi nu priveşte declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au transmis, joi, că decizia CCR referitoare la declaraţiile de avere şi interese poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internaţional în ultimii 20 de ani în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii în funcţia publică.
De asemenea, poate afecta aderarea la OCDE şi progresele înregistrate de România în cadrul exerciţiilor de monitorizare de la nivelul Uniunii Europene (Raportul privind Statul de Drept) sau Consiliul Europei (Grupul de State împotriva Corupţiei – GRECO)”.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More