Politica

Nicuşor Dan, despre situaţia economică: Trebuie să transmitem un mesaj de calm faţă de parteneri, de pieţele financiare

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, în legătură cu situaţia economică a României, că trebuie să se transmită un mesaj de calm faţă de parteneri şi pieţele financiare, menţionând că evaluarea agenţiei de rating Standard & Poor’s a confirmat nivelul la care se află ţara noastră.

“Trebuie să transmitem un mesaj de calm faţă de partenerii noştri, în special faţă de pieţele financiare, cel mai bun lucru este că am avut o evaluare de la Standard & Poor’s care a confirmat nivelul la care noi ne aflăm. O să vedem cifrele la sfârşitul anului. În orice caz, pieţele au apreciat voinţa statului român de a reduce deficitul şi direcţia pe care el o are”, a afirmat Nicuşor Dan, întrebat de presă dacă are informaţii că situaţia economică a ţării este mult mai gravă, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă măsurile sunt suficiente, şeful statului a spus: “Tot timpul ca să avem răspunsul la întrebarea asta trebuie să ne uităm la un observator extern şi un observator extern cel mai calificat este o agenţie de rating”.

În legătură cu amânarea adoptării de către Guvern a pachetului doi de măsuri, Nicuşor Dan a spus: “Pachetul doi trebuia să fie sfârşit de iulie şi o să fie început de august, nu sunt chestiuni care să fie dramatice”.

“Deci, să ne păstrăm calmul şi optimismul, că mergem în direcţia potrivită fiscal”, a mai adăugat preşedintele.

Agenţia Standard & Poor’s a confirmat miercuri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) şi a menţinut perspectiva negativă.

Preşedintele Nicuşor Dan a început vineri o vizită oficială de două zile în Austria, la Salzburg, la invitaţia preşedintelui federal Alexander Van der Bellen.

Articole recente

Nicuşor Dan: Discuţiile privind conducerea SRI şi SIE – în cadru restrâns; nu facem un joc din asta

Discuţiile privind conducerea SRI şi SIE se desfăşoară "în cadru restrâns" şi nu este momentul…

8 ore ago

Trump este „foarte nemulţumit” de achiziţiile UE de petrol rusesc, afirmă Zelenski. Un oficial al Casei Albe confirmă

Preşedintele american Donald Trump este „foarte nemulţumit" de achiziţionarea de petrol rusesc de către ţările…

8 ore ago

Nicuşor Dan: Conservatori sau progresişti, majoritatea românilor din ţara asta sunt pro-europeni, pro-occidentali

Conservatori sau progresişti, majoritatea românilor din ţară sunt pro-europeni, pro-occidentali, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor…

8 ore ago

Un grup de acționari FP transmit că resping candidatul propus pentru administrarea Fondului Proprietatea și cer demiterea Comitetului Reprezentanților acționarilor

Un grup de acţionari ai Fondului Proprietatea, reprezentat de investitorii Sarkany Istvan, Florian Munteanu și…

8 ore ago

BCE spune că este nevoie de un euro digital în situaţii de perturbări majore precum blackout-ul din Spania

Este nevoie de o versiune digitală a monedei euro pentru ca rezidenţii zonei euro să…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More