Politica

Nicuşor Dan: Greva de la STB este ilegală, cu substrat politic

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că greva iniţiată de sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) este una ilegală, cu substrat politic.

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei Generale, edilul a afirmat că greva este o acţiune “foarte gravă”, care afectează foarte mulţi bucureşteni.

“Este o grevă ilegală pentru multe motive. Suntem în stare de alertă şi în stare de alertă nu se fac greve”, a spus Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

El a menţionat că există o obligaţie legală conform căreia, chiar şi în cazul unei greve, trebuie să se asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară.

Nicuşor Dan a adăugat că STB a iniţiat o acţiune în instanţă care a fost depusă la Tribunalul Bucureşti şi că va exista o cerere de intervenţie inclusiv din partea Municipalităţii.

“Este o grevă orchestrată de sindicatul reprezentativ, avem scrise plângerile penale împotriva liderilor sindicat. (…) Este o grevă politică, al cărei principal responsabil este Vasile Petrariu, consilier municipal PSD”, a precizat edilul general.

Sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au întrerupt lucrul joi dimineaţă. Metrorex a introdus în circulaţie toate trenurile disponibile din flotă şi va circula în orele de vârf la un interval minim posibil, a informat compania.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) a făcut apel la conducerea STB şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More